Specialist INFP, despre cutremurele din Gorj: Ne așteptăm să fie seisme și în următoarele săptămâni

0
Publicat:

Specialiștii Institutului Naţional de Fizică a Pământului (INFP) se așteaptă ca în următoarele săptămâni să mai fie destul de multe cutremure în zona județului Gorj și speră să nu depășească magnitudinea de 5.

Vor mai fi cutremure în Gorj / Foto: Inquam Photos

De asemenea, un specialist INFP spune și că numărul cutremurelor din zona Vrancea descreşte, dar, în schimb, magnitudinea acestora nu descreşte atât de mult.

„Dacă ne uităm cel mai bine, totuşi, pentru cutremure mai mari, care sunt prioritatea noastră, cutremure peste 2 ca şi magnitudine, oricum, putem să vedem şi în acest grafic că numărul lor descreşte, în schimb, magnitudinea lor nu descreşte atât de mult. Sigur, a fost şocul principal de 5,7, care a urmat unui cutremur de 5,2. Am avut şi în această dimineaţă un cutremur de 3,9. Clar, ne aşteptăm ca şi în următoarele săptămâni să avem cutremure destul de multe. Sperăm că nu cu magnitudini peste 5 în această zonă”, a declarat specialistul INFP, joi, într-o conferinţă de presă.

El a mai precizat și că, de-a lungul anilor, au fost mai multe cutremure în zona Gorj, dar nu atât de puternice ca cel de săptămâna trecută, care a avut magnitudinea de 5,7.

„În ce priveşte localizările în funcţie de adâncime, prezentăm şi această figură, care poate fi relaţionată şi cu sistemul de falii din zona respectivă, iar această figură arată de fapt că această secvenţă nu a venit chiar din senin. Când reprezentăm şi cutremure istorice care sunt disponibile şi publicului larg, în catalogul în Romplus puteţi vedea faptul că şi în 1943 a fost un cutremur în zonă şi în 1963 şi tot aşa. Sigur, nu au fost la fel de puternice ca şocul principal de 5,7 care a fost zilele acestea”, a menţionat specialistul INFP.

Specialistul a vorbit și de sursele de informare pe care le recomandă oamenilor pentru a vedea când sunt cutremure.

„În ce priveşte sursele recomandate de informare despre cutremure, trebuie să menţionez faptul că de bază rămâne site-ul INFP, atât în varianta detaliată, cât şi în cea simplificată, atunci când valorile de trafic sunt de ordinul miilor pe secundă. Dincolo de acesta, recomand şi portalul PhENOMeNAL, un proiect al INFP, unde puteţi vedea şi pe o hartă şi filtra informaţiile despre cutremure. Mai este şi această aplicaţie pe care am lansat-o acum câteva zile, care are de altfel două moduri de vizualizare, una optimizată pentru telefoanele mobile şi alta mai detaliată. Şi, în plus, este site-ul EMSC, un fel de organizaţie la nivel european”, a conchis acesta.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie