Solicitarea făcută de criminala de la metrou în urmă cu două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magdalena Şerban ceruse să fie adăpostită într-un adăpost pentru persoanele vulnerabile

Magdalena Şerban a solicitat, în 21 septembrie, directorului Complexului Integrat de Servicii Sociale pentru Adulţi -“Sf. Ioan”, din Sectorul 3 să i se permită să locuiască acolo întrucât vine iarna, nu are bani să mai plătească o gazdă şi nici nu poate munci pentru că „nu are nici mâncare, nici duş şi nici condiţii de trai decent”.

„Necesit adăpost pe perioada următoare de iarnă, deoarece m-am întors din Spania (Madrid) şi am avut bani de gazdă doar pentru o lună. Vă rog să luaţi în considerare cererea deoarece nu am putere de muncă pentru că nu am mâncare, nici duş, nici condiţii de trai decent”, spunea Magdalena Şerban, în cererea adresată, citată de libertatea.ro.

În cerere, femeia trece ca adresă de domiciliu, strada Virgil Pleşoianu nr 55 sector 1.

Magdalena Şerban a fost arestată preventiv după ce a ucis o tânără pe care a împins-o în faţa metroului, în staţia Dristor 1. Cu doar câteva ore înainte, a încercat un gest similar asupra unei alte tinere, care a reuşit să se opună şi să se salveze.

Te-ar putea interesa şi:

Tânăra aruncată în faţa metroului putea fi salvată dacă autorităţile reacţionau. „Am sunat la 112 şi m-au trimis pe mine să investighez”

VIDEO Cum s-a luptat să-şi salveze viaţa prima tânără împinsă în faţa metroului de criminala din Craiova 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție