Șoferii care trebuie să meargă urgent cu mașinile în service: sunt vizate 26 de mărci auto. Anunțul RAR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Registrul Auto Român (RAR) recomandă șoferilor să acceseze platforma de informare a producătorului auto și să se prezinte la service-ul auto al acestuia, ca parte a unei campanii de rechemări pentru 26 de mărci de mașini, construite între 1998 și 2019.

O parte din campaniile de rechemare impactează componenta «airbag»/FOTO: RAR

„Registrul Auto Român (RAR) recomandă posesorilor de autovehicule să acceseze în cel mai scurt timp platformele de informare ale producătorilor auto sau să se prezinte în rețeaua autorizată de service-uri a producătorilor. RAR atrage atenția că în momentul de față se derulează o serie de campanii de rechemări pentru următoarele mărci auto, construite între 1998 și 2019:

Audi, BMW, Cadillac, Chevrolet, Chrysler, Citroën, Cupra, Dodge, DS, Ferrari, Ford, Honda, Jeep, Land Rover, Lexus, Mazda, Mercedes, Mitsubishi, Nissan, Opel, Seat, Skoda, Subaru, Suzuki, Toyota, Volkswagen.

RAR precizează că posesorii de autovehicule trebuie să trateze cu celeritate aceste notificări deoarece vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță activă și siguranță pasivă.

Exemplificăm că o parte dintre aceste campanii de rechemare impactează componenta «airbag»”, transmite marți, 1 iulie, RAR într-un comunicat.

De asemenea, instituția a precizat că, potrivit studiilor, a fost identificat un ris legat de „combinarea unui climat cald și umed cu îmbătrânirea vehiculului, care ar putea determina degradarea anumitor componente chimice prezente în declanșarea airbagului.”

În cazul unui impact, airbagurile defecte se pot sparge atunci când sunt declanșate și pot proiecta fragmente metalice în habitaclu care ar putea provoca răni grave sau chiar deces.

Trebuie remediate zeci de mii de mașini

RAR precizează că impactul asupra parcului auto din România în privința autovehiculelor ale căror probleme tehnice trebuie remediate este de aproape 14.000 de mașini (siguranță activă) și peste 85.000 (siguranță pasivă).

„RAR menționează că este vorba doar de mașini raportate ca vândute în România prin rețeaua producătorilor, nu și de cele achiziționate din piața comunitară, acestea urmând a fi identificate ulterior, fie de producători, fie de reprezentanții producătorilor din țara noastră.

Pentru a veni în sprijinul clienților săi, RAR are în vedere ca, într-un termen scurt, să includă în certificatul RAR Auto-Pass (care poate fi solicitat pe site-ul RAR, www.rarom.ro) atenționările privind campaniile de rechemare în service-uri, dar și crearea unei platforme interactive care să faciliteze accesul publicului privind campaniile de rechemare. Astfel, vom putea atenționa clienții care se prezintă la RAR sau în stațiile ITP pentru diverse activități despre aceste campanii”, transmite instituția.

Nu în ultimul rând, RAR i-a atenționat pe cei care refuză să participe la remedierea defecțiunilor că își pun în pericol atât propria siguranță, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic.

„Precizăm că toate campaniile de rechemare în service sunt gratuite.

În calitate de autoritate în domeniul siguranței rutiere, RAR se implică activ în derularea campaniilor de rechemare în service-uri a autovehiculelor identificate ca având probleme tehnice”, încheie RAR.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”