Şoferii agresivi ar putea fi trimişi la psihoterapie. Psiholog: „Comportamentul bate creierul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihoterapie pentru şoferii care înjură în trafic sau îi ultragiază vebal pe poliţişti. Este soluţia propusă de organizaţiile neguvernamentale pentru a controla problema agresivităţii în trafic care este din ce în ce mai crescută.

La dezbaterea publică pe marginea pachetului de legi privind întărirea autorităţii poliţistului mai multe organizaţii civice au propus o măsură alternativă la transformarea în infracţiune a ultrajului verbal asupra poliţiştilor.  Concret, ONG-urile spun că „nu este normal să bagi pe cineva la închisoare doar pentru că a înjurat un poliţist şi că sancţiunile pentru anumite fapte trebuie să fie proporţionale cu gravitatea faptei”. Potrivit acestora, un curs de management al furiei ar reduce cazurile de agresiune asupra agenţilor de Poliţie şi nu numai. Această măsură este aplicabilă şi şoferilor care au comportament deosebit de agresiv în trafic.

Sancţiunea, proporţională cu gravitatea faptei

„Este soluţia la o problemă identificată de Ministerul de Interne – incriminarea ultrajului verbal. Noi credem că se poate şi altfel, nu să trecem direct la infracţiuni pentru cuvinte. Sancţiunile pentru anumite fapte trebuie să fie proporţionale cu gravitatea faptei. Evident, dacă repeţi anumite fapte, sacţiunea trebuie să crească, dar gradual. Să nu sărim direct la închisoare pentru o înjurătură în trafic. Problema comportamentului agresiv în trafic este una generală. Nu sunt înjuraţi doar poliţiştii, cel mai adesea şoferii se înjură între ei. O soluţie ar psihoterapia“, a explicat, pentru „Adevărul“,  sociologul Maria Nicoleta Andreescu, director executiv al APADOR-CH.

Potrivit specialistului, această practică a fost adoptată în multe state europene şi a dat rezultate. „Am explicat că, potrivit jurisprudenţei CEDO, nu trebuie incriminat ultrajul verbal sau gestual. N-am inventat noi apa caldă. Asta se practică în multe ţări europene. Este o măsură alternativă care, dacă a funcţionat în alte parte, poate funcţiona şi la noi. Trebuie să existe o constrângere, şi în relaţia poliţist-cetăţean, dar şi între cetăţeni, se vede o spirală a agresivităţii. Dar asta nu înseamnă că trebuie să trimiţi pe cineva direct la închisoare pentru o înjurătură“, a mai spus  directorul executiv al APADOR-CH.

„Comportamentul bate creierul“

La rândul său, psihologul Ionel Simionca, vicepresedinte al Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră – PsihoTrafiQ, afirmă că psihoterapia este o alternativă viabălă la actul de justiţie în scop punitiv.

„Este un progres în a aplica actul de justiţie şi în scop educativ, nu doar punitiv. Există un anumit precedent. În Serviciul de Probaţiune este un modul de educaţie pentru cei care au avut abateri la regimul circulaţiei. Actul de justiţie trebuie să aibă şi un scop formativ. Este nevoie de un ghidaj profesional făcut de specialişti. În psihologia judiciară se vorbeşte despre lacunele legislative în ceea ce priveşte educarea celor care comit diverse fapte“, a explicat psihologul.

Acesta atrage atenţia asupra escaladării agresivităţii în trafic, iar toleranţa faţă de aceasta duce la o firmă de „paroxism social“. 

„Trebuie să vedem lucrurile într-o anumită dinamică. Vorbim de o anumită spirală, o anumită escaladare a unor atitudini disfuncţionale, care pot duce până la un soi de paroxism social. Este evoluţia unei mentalităţi, într-un anumit context social. Este un principiu în psihologie: comportamentul bate creierul. Dacă ceva a fost făcut în mod repetat, creerul îl asimilează ca fiind permisiv, dezirabil a se repeta. Sunt atâtea situaţii în care diferite fapte antisociale au fost minimalizate ca impact social. De aceea, nu e normal să lăsăm situaţia să degenereze“, a concluzionat Ionel Simionca.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție