Sociolog, despre absenteismul la referendum: Poporul român a oferit o lecţie politicienilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prezenţa la vot este foarte slabă

Absenteismul la referendum este o lecţie dată de poporul român clasei politice, crede sociologul Gelu Duminică, care mai arată că, deşi biserica e considerată un agent electoral major, a demonstrat că nu este.

“Slaba prezenţă la vot se datorează temei şi mobilizării partidelor, care lipseşte, a partidelor care sunt mult mai bine structurate şi organizate pentru a mobiliza la vot. Este prematur să judecăm mobilizarea electorală pentru Referendum, pentru că mâine (n.r. - duminică) între orele 11 şi 14 este vârful. Dacâ mâine la ora 14 avem un prag electoral de 20%, atunci sunt şanse să treacă, pentru că mobilizarea se va face mâine după slujbă în momentul, în care enoriaşii vor fi invitaţi să meargă să voteze”, a declarat, pentru Mediafax, sociologul Gelu Duminică.

Sociologul mai precizează că, în cazul în care Referendumul pentru familie nu va fi validat, întregul demers va fi o lecţie pentru clasa politică, dar şi pentru iniţiatorii acestei consultări cetăţeneşti.

“Dacă până diseară vor fi 10%, Referendumul are şanse mari. Se pare că nu vor ajunge la 10%. (...) Dacă votul final va fi unul favorabil, atunci va fi o lecţie pentru întreaga societate. Dacă votul va fi sub pragul minim pentru validarea Referendumului, atunci va fi o lecţie pentru clasa politică. (...) Poporul român a oferit azi o lecţie nu politicienilor, dar mai degrabă iniţiatorilor Referendumului, respectiv Coaliţia pentru Familie”, a mai explicat Gelu Duminică.

Totodată, sociologul mai consideră că, până în acest moment, biserica a demonstrat că nu este atât bine organizată pe cât se credea, având în vedere numărul mic de alegători.

“Biserica e considerată un agent electoral major, dar nu e. (...) Faptul că nu a reuşit să mobilizeze un număr normal pentru un vot, arată că biserica nu e atât de bine organizată, însă cred că toată presiunea va fi pusă mâine când vom vedea cu totul o altă mobilizare din partea iniţiatorilor”, a mai spus sociologul.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie