Sinucidere la Penitenciarul Rahova. Fratele lui Vlad Nicolae, asasinul studentei japoneze, găsit spânzurat la duş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 23 de ani, deţinut în penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat pentru  tâlhărie a fost găsit de către colegii săi spânzurat în toaleta camerei de deţinere. Din primele informaţii se pare că ar fi vorba despre fratele lui Vlad Nicolae, asasinul studentei japoneze.

Bărbatul a fost găsit în jurul orei 8.00, spânzurat cu o curea, pe care o prinsese de ţevi. Acesta era în arest preventiv, măsură dispusă într-un dosar de tâlhărie.

„În data de 22.04.2013, în jurul orelor 07.50, persoana privată de libertate V.F., arestată preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, s-a sinucis prin spânzurare în Penitenciarul Rahova. Personalul medical de serviciu a intervenit de urgenţă, însă deţinutul nu a mai putut fi resuscitat“, se precizează într-un comunicat de presă al penitenciarului.

Incidentul a fost anunţat la serviciul de urgenţă 112, fiind sesizată şi Poliţia Capitalei.

„De asemenea, au fost anunţaţi familia acestuia, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, Institutul de Medicină Legală şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor“, potrivit aceloraşi surse.

La nivelul Penitenciarului Rahova a fost începută o anchetă internă pentru a stabili cauzele care au determinat acest incident.

Vlad Nicolae, încarcerat tot la Rahova 

Şi fratele acestuia, Vlad Nicolae (26 de ani), este încarcerat la Penitenciarul Rahova, fiind condamnat în 7 martie, de Curtea de Apel Bucureşti, la închisoare pe viaţă în dosarul în care este acuzat că a ucis-o pe japoneza Yurika Masuno şi alte două femei, precum şi că a violat alte şapte persoane, decizia nefiind definitivă.

Nicolae a fost reţinut după ce pe 15 august 2012, în jurul orei 20.30, a abordat-o pe japoneza Yurika Masuno, în vârstă de 20 de ani, în incinta Aeroportului „Henri Coandă“ Otopeni-Bucureşti, oferindu-şi ajutorul pentru a-i găsi un taxi.

Două zile mai târziu, tânăra a fost găsită violată, tâlhărită şi ucisă în pădurea Corbeanca.

Procurorii cer închisoare pe viaţă pentru asasinul studentei japoneze

După ce a fost reţinut Nicolae a negat crima.

El a fost trimis în judecată pentru uciderea japonezei Yurika Masuno şi a altor două femei, precum şi pentru mai multe tâlhării şi violuri.

Acesta este acuzat de comiterea a trei crime, cinci fapte de tâlhărie, şapte violuri, două fapte de lipsire de libertate, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri şi alte violenţe, precum şi de distrugere. Procurorii au cerut închisoare pe viaţă pentru Vald Nicolae.

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro