Sindicaliştii din penitenciare îl contrazic pe Tudorel Toader: Este complice la recursul compensatoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudorel Toader Inquam Photos / George Calin

Federaţia Sindicatelor din ANP susţine că Fostul ministru al Justiţiei a premeditat distanţarea de efectele graţierii mascate. Precizările vin după ce Tudorel Toader a explicat, ieri, traseul recursului compensatoriu, pasând responsabilitatea pentru forma în care legea a fost adoptată Parlamentului.

„Tudorel Toader, fostul ministru al Justiţiei, nu numai că a susţinut recursul compensatoriu, dar a şi promovat insistent extinderea acestuia prin acordarea unei compensaţii băneşti de 5 - 8 Euro pentru fiecare deţinut, care în perioada 2012 - 2017 ar fi fost cazat în condiţii improprii. Doar faptul c-a premeditat aceasta actiune ii permite acum să-şi enumere alibiurile pe Facebook în postări care, absolut corect dealtfel raportat la încercările disperate ale acestuia de a se distanţa de un grav atentat la siguranţa publică, fac trimitere la o serie de încercări de manipulare”, spune Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor într-un comunicat de presă.

Sindicaliştii din penitenciare spun că, de fapt, Tudorel Toader a ignorat toate avertismentele care i-au fost date cu privire la actul de clemenţă mascată.

”Tudorel Toader, fostul ministru al Justiîiei, a ignorat toate avertismentele referitoare la efectele negative ale unui act de clemenţă mascataăcare se aplică tuturor categoriilor de deţinuţi. A refuzat orice modificare a legii care a redus cu 1/5 toate pedepsele cu închisoarea şi de care au beneficiat peste 16.000 de criminali, tâlhari. violatori şi hoţi”, mai spun sindicaliştii din FSANP.

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a continuat sâmbătă seria dezvăluirilor începute pe Facebook, după demisia sa de la Ministerul Justiţiei, privind actele normative promovate de ministerul condus de el şi vorbeşte, de astă dată, despre legea recursului compensatoriu ”pe înţelesul tuturor”, explicând cum s-a ajuns la suplimentarea zilelor de la 3 la 6, pentru eliberarea deţinuţilor care au beneficiat de legea promovată în mandatul său de ministru.

Toader spune, în seria intitulată ”Arta manipulării”, că ministerul condus de el a propus ca, în vederea eliberării condiţionate, la 30 de zile de pedeapsă, executată în condiţii necorespunzătoare, să se consideră executate 3 zile de pedeapsă, numai că suplimentarea acestor zile, cu o clemenţă de la 3 la 6 zile, a fost făcută de Camera Deputaţilor, care, deşi a menţinut propunerea sa, acceptată şi de CSM şi de Senat, a ”transformat” cele 3 zile în 6.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”