Silivaş a născut la 37 de ani!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta campioană la gimnastică a născut la 1 octombrie, într-un spital din Atlanta (SUA), al treilea copil al familiei, un băieţel pe nume Rylan. Daniela şi soţul său, Scott, mai au încă doi copii, Jadan (5 ani) şi Ava (4 ani).

După ce a cucerit tot ce s-a putut la nivel de performanţă, devenind triplă campioană olimpică la Seul, în 1988, şi a trebuit să se retragă prematur din activitatea competiţională din cauza evenimentelor din decembrie 1989, Daniela Silivaş s-a mutat în Atlanta (SUA), în 1990.

S-a căsătorit cu Scott, manager la o companie de alimente, în 2003. Şi pentru că tot timpul a stat mai mult plecată de acasă şi-a dorit foarte tare să fie cât mai aproape de familia întemeiată peste Ocean.

Astfel, fosta campioană nu s-a avântat să antreneze gimnaşti de elită, ci doar să dea câteva lecţii de bază copiilor între 3-12 ani.

„Aşa am mai mult timp pentru ai mei, să stau cu ei, să mă joc, să călătoresc”, a spus fosta gimnastă, care va trebui acum să întrerupă şi această activitate pentru o perioadă de timp.

În 2002, Daniela Silivaş devine cea mai tânără gimnastă inclusă în International Gymnastics Hall of Fame.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie