Serviciul militar voluntar plătit, inclus în noua lege a Armatei. Câți bani vor primi tinerii. Nicușor Dan: „O eventualitate pe care nu ne-o dorim”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele României a anunțat marți, 30 septembrie, că proiectul de lege privind pregătirea populației pentru apărare a fost aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și urmează să fie trimis de Guvern către Parlament. „Nu reintroducem armata obligatorie, ci oferim o opțiune”, a explicat șeful statului.

Rezerviștii, chemați pentru un exercițiu de mobilizare FOTO: MApN

Cea mai importantă noutate pe care o aduce legea este introducerea stagiului militar voluntar plătit, o măsură menită să consolideze rezerva de forțe pregătite pentru situații neprevăzute.

„Cea mai importantă modificare este aceea că vom avea, pentru prima dată, un stagiu militar voluntar plătit de statul român. Concret, statul va acoperi cheltuielile pentru ofițerii care se vor ocupa de instruire, dar și pentru tinerii care aleg să participe la acest stagiu. Programul va dura patru luni, timp în care cei înscriși vor beneficia atât de instruire teoretică, cât și practică. Este o soluție prin care România își pregătește cetățenii pentru o eventualitate pe care nu ne-o dorim, dar pentru care este responsabil să fim pregătiți”, a declarat președintele Nicușor Dan. 

Șeful statului  a subliniat că măsura nu înseamnă reintroducerea serviciului militar obligatoriu, ci o opțiune deschisă tinerilor interesați: „Nu vorbim despre obligativitate, ci despre o oportunitate. Este o șansă pentru tineri să dobândească abilități esențiale, iar pentru statul român, un mod de a construi o rezervă de personal instruit, capabil să intervină dacă circumstanțele o vor impune”.

Amtim că ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că proiectul pentru serviciul militar voluntar are ca scop să „avem o rezervă a armatei mai mare, mai pregătită și mai tânără”. El spune că rezerva Armatei Române este „îmbătrânită” după ce serviciul militar obligatoriu a fost abolit în 2007  

Noul program se adresează femeilor și bărbaților cu vârste între 18 și 35 de ani și presupune o pregătire militară de patru luni într-o unitate a armatei. În acest timp, recruții beneficiază de cazare, masă și echipamente, dar și de o soldă lunară între 4.000 și 5.000 de lei.

La final, statul le oferă un bonus de 27.000 de lei, echivalentul a trei salarii medii brute. Astfel, un tânăr care finalizează stagiul voluntar pleacă acasă cu echivalentul a aproximativ 6.000 de euro. 

Mai multe pentru tine:
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi