Sentinţă definitivă în cazul unei românce care şi-a vândut fiica de 12 ani, în Spania, pentru 4.000 de euro

0
Publicat:

Justiţia din Spania s-a pronunţat definitiv în cazul unei româncei care şi-a vândut fiica de 12 ani, pentru a scăpa de o datorie de 4.000 de euro. Ea a primit 17 ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Foto Shutterstock

Camera Civilă și Penală a Curții Superioare din Andaluzia (TSJA) a respins apelul inculpatei şi a menţinut hotărârea Curții Provinciale din Córdoba, care o condamnase pe femeie la 17 ani și jumătate de închisoare. Ea a fost acuzată de agresiune sexuală și trafic de persoane, potrivit cotidianului La Opinion.

Copila, care locuia într-o tabără de familii de etnie romă stabilită pe un teren viran din Cordoba, a fost obligată, anul trecut, să se căsătorească şi să întreţină relaţii sexuale cu un tânăr de 17 ani. Asta pentru că mama fetei şi partenerul său de viaţă aveau o datorie de 4.000 de euro, pe care au hotărât să o acopere prin vânzarea ei. Nouă familiei a copilei are tot de etnie romă şi cetăţenie română.

Imediat ce părinţii viitorului cuplu s-au înţeles asupra preţului, minora în vârstă de 11 ani la acea vreme a fost forţată să plece la circa 100 de kilometri distanţă, să locuiască împreună cu viitorul soţ şi cu familia acestuia.

După ce a suferit abuzuri sexuale și fizice de neînchipuit, copila a contactat-o pe mama sa și a implorat să i se permită să se întoarcă acasă, însă noua „familie” a insistat ca părinții ei să plătească 10.000 de euro pentru a o elibera.

Situația copilei a ajuns în atenția poliției spaniole, care a demarat o anchetă. Din acest motiv, familia soţului a trimis-o pe fată înapoi la părinţi. Ea a fost întâmpinată de poliție şi preluată de autorităţi şi pusă sub protecţie socială, iar părinţii au fost arestaţi. Comentând cazul tragic al copilei, poliția a declarat că aceasta a suferit abuzuri îngrozitoare din partea familiei soţului, spunând că „o insultau, o amenințau și o loveau în mod constant și o forțau să facă sex”.

Potrivit rechizitoriului, mama fetiţei abuzate se face vinovată că și-a vândut copilul minor şi a fost condamnată la 17 ani şi jumătate de închisoare cu executare. În plus, instanța a impus un ordin de restricție și privarea de autoritatea părintească asupra fiicei sale. Alte cinci persoane au mai fost condamnate la pedepse cuprinse între 12 ani și șase luni și doi ani și jumătate de închisoare, inclusiv partenerul mamei fetei, mama și unchii băiatului de 17 ani cu care aceasta era căsătorită, precum și fratele acestuia din urmă.

Sentința include și obligația de a despăgubi minorul cu 12.000 de euro pentru prejudiciile morale suferite.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete