Senatorul Şerban Nicolae a pierdut definitiv şi irevocabil procesul cu RAAPPS: evacuat din apartament şi pus să plătescă chiria de 25.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şerban Nicolae conduce Comisia Juridică din Senat. FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Curtea de Apel Bucureşti a decis, irevocabil, că senatorul PSD Şerban Nicolae trebuie să părăsească apartamentul RA-APPS de peste 150 de metri pătraţi din strada Mihai Eminescu, pentru care a plătit o chirie de 400 de lei pe lună, şi să plătească regiei 25.380 de euro, pentru folosirea locuinţei fără titlu în perioada mai - noiembrie 2008.

„Respinge recursurile, ca nefondate. Irevocabilă”, este minuta Curţii De Apel Bucureşti din 5 aprilie 2017.

Anterior, Tribunalul Bucureşti decisese, pe 10 martie 2016,  că senatorul PSD Şerban Nicolae trebuie să părăsească apartamentul RA-APPS de peste 150 de metri pătraţi din strada Mihai Eminescu, pentru care a plătit o chirie de 400 de lei pe lună, şi să plătească regiei 25.380 de euro, pentru folosirea locuinţei fără titlu în perioada mai - noiembrie 2008.

„Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 25.380 de euro, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea folosinţei fără titlu a imobilului pentru perioada mai 2008 - 9.11.2008, precum şi să plătească reclamantei suma de 522,56 lei, reprezentând dobânda legală aferentă sumei anterior menţionate, pentru perioada 24.10.2008 - 09.11.2008”, potrivit deciziei postate pe portalul instanţelor de judecată. Decizia Tribunalului venise după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis, în septembrie 2014, rejudecarea cazului.

Procesul a fost deschis în 2010

Iniţial, în 2011, Judecătoria Sectorului 2 a decis evacuarea din apartamentul de pe strada Mihai Eminescu din Capitală a lui Şerban Nicolae şi l-au obligat să plătească 111.949 de euro. Hotărârea a fost atacată la tribunal de Nicolae, potrivit News.ro.

În 2013, judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis să reducă pretenţiile RA-APPS, obligându-l pe senator să plătească 45.000 de lei, contravaloarea chiriei pentru aproape doi ani. Nemulţumit şi de acest rezultat, politicianul a atacat decizia la Curtea de Apel, instanţă care a decis rejudecarea cauzei. Întors la tribunal, doarul a fost rejudecat şi, după un an şi jumătate, instanţa a decis, definitiv, evacuarea lui Nicolae şi obligarea acestuia la plata a 25.000 de euro.

Consilier al lui Ion Iliescu între 2001 şi 2004, Nicolae a primit un apartament din partea RA-APPS pe motiv că lucra pentru Administraţia Prezidenţială. După ce a pierdut postul şi nu a mai fost ales în Parlament, Nicolae nu a eliberat locuinţa, deşi nu mai avea dreptul legal să locuiască acolo. În 2010 a fost dat în judecată de regie deoarece a refuzat să plătească chiria, majorată de RA-APPS la aproape 4.000 de euro. Până la majorarea chiriilor, pentru apartamentul în suprafaţă de 154 de metri pătraţi, Nicolae plătea o chirie de 400 de lei pe lună. În februarie 2013, cabinetul Ponta dădea publicităţii o listă a chiriaşilor-persoane fizice cu datorii către RA-APPS. Conform acestei liste, în acel moment Şerban Nicolae datora regiei de stat 460.020 de lei.

News.ro mai arată că Şerban Nicolae a refuzat să părăsească apartamentul de pe strada Mihai Eminescu, deşi, potrivit ultimei declaraţii de avere, are o casă de 381 de metri pătraţi în Voluntari, Ilfov. Acesta mai deţine două terenuri în Tunari şi Voluntari, bijuterii de 25.000 de euro, şi a dat împrumuturi de 260.000 de lei propriilor firme şi de 13.500 de lei unei persoane fizice. Conform aceluiaşi document, Nicolae este dator cu 245.000 de euro la două persoane fizice, bani pe care trebuie să-i restituie până în 2022.

Şerban Nicolae este preşedintele Comisiei Juridice din Senatul României.



 

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă