Senatorul Dan Şova, trimis în judecată şi în dosarul CET Govara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Dan Şova este judecat pentru trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe senatorul Dan Şova,  în stare de arest la domiciliu, în dosarul privind contracte de consultanţă juridică cu CET Govora, cu un prejudiciu de peste un milion de euro.

Anchetatorii l-au acuzat pe Dan Şova, la data faptelor reprezentant al Societăţii Civile de Avocaţi "Şova şi Asociaţii", de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. 

În acelaşi dosar, a mai fost trimis în judecată Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, la data faptelor, pentru infracţiuniunea de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale).

Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins şi primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul Bălan Mihai, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Astfel, în urma demersurilor întreprinse de Şova pe lângă directorul general al CET Govora, Mihai Bălan, în lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, acesta din urmă a încheiat două contracte de consultanţă cu firma de avocatură reprezentată de denunţător, iar în perioadele ianuarie – octombrie 2012 şi respectiv iunie 2013 - august 2014 a avizat ilegal, din partea CET Govora, plăţile efectuate în baza celor două documente.

Potrivit anchetatorilor, încheierea unor astfel de contracte de consultanţă nu-şi găsea justificarea, întrucât, la acea vreme, centrala de energie termică CET Govora dispunea de un departament juridic în care îşi desfăşurau activitatea nu mai puţin de şase jurişti, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistenţă din partea vreunei societăţi de avocaţi.

Tainul lui Şova: 5.000 de euro pe lună

Prejudiciul creat în acest dosar este estimat la 1,3 milioane de lei - suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte sus menţionate), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

Concret, Dan Şova i-a spus persoanei denunţătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistenţă juridică cu CET Govora, în schimbul acestui serviciu pretinzând suma de 5.000 euro pe lună pe toată perioada contractului.

În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.
În aceeaşi perioadă, inculpatul Şova Dan-Coman a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasaţi în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puţin timp după ce societatea de avocaţi încasa banii de la CET Govora.

În decembrie 2012, contractul de asistenţă juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme Mihai Bălan nu mai ocupa funcţia de director general al CET. Numai că în martie 2013 Bălan a revenit în funcţie şi a încheiat cu firma de avocatură un nou contract pe un an.

În cea de-a doua perioadă contractuală, Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro.

Procurorii deţin probe că Dan Şova a folosit cea mai mare parte a banilor primiţi ca să achite un credit făcut pentru cumpărarea unui imobil.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat