Şeful Statului Major al SUA pledează pentru sporirea trupelor SUA în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Generalul Mark Milley FOTO EPA-EFE

Generalul Mark A. Milley cere baze americane permanente în Europa de Est, inclusiv în România. Potrivit experţilor militari, SUA consideră că România este o bună alternativă la Turcia, din punct de vedere al bazelor militare.

Preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata Statelor Unite, generalul Mark A. Milley, este de părere că SUA ar trebui să trimită mai multe trupe în Europa de Est pentru a descuraja agresiunea rusă.

În prima sa audiere în faţa Congresului de la începutul invaziei ruse în Ucraina, Milley a spus că trupele americane ar trebui să circule prin bazele create de partenerii NATO, mai degrabă decât să rămână staţionaţi acolo cu o capacitate permanentă. „Sfatul meu ar fi să creaţi baze permanente, dar să nu staţionaţi permanent, astfel încât să obţineţi efectul permanenţei prin forţele de rotaţie care circulă prin baze permanente. Cred că mulţi dintre aliaţii noştri europeni, în special cei precum Ţările Baltice sau Polonia şi România, şi din alte părţi, sunt foarte, foarte dispuşi să stabilească baze permanente. Ei le vor construi, vor plăti pentru ele”, a spus el.

El a continuat să numească războiul din Ucraina „cea mai mare ameninţare la adresa păcii şi securităţii Europei şi, probabil, a lumii în cei 42 de ani de când serveşte ţara în uniformă”. „Insulele Pacificului şi plajele Normandiei au fost mărturie despre tragedia incredibilă care se întâmplă asupra umanităţii atunci când naţiunile vor puterea prin agresiune militară peste graniţele suverane.(...) În ciuda atacului oribil asupra instituţiilor libertăţii, este încurajator să vezi lumea adunându-se ca să spună că niciodată nu trebuie să mai existe spectrul războiului în Europa”, a spus Milley.

Chestiunea creării de baze militare americane permanente în Europa de Est, devenită urgentă după invazia Rusiei în Ucraina, va fi discutată la summitul NATO din luna iunie, a confirmat responsabilul Pentagonului. 

Numai o chestiune de timp 

Fost director al SRI, Costin Georgescu a explicat pentru „Adevărul” de ce înalţii responsabili militari americani şi-au schimbat punctul de vedere şi sunt decişi să aibă o prezenţă permanentă în Europa de Est, inclusiv în România. „În primul rând, americanii nu au vrut să aibă oficial o bază permanentă în România pentru că nu au vrut să-i provoace, să-i deranjeze pe ruşi cu proximitatea. Apoi, cel puţin până recent, cam spre a doua jumătate a anului trecut, cred că nu au considerat că vine un pericol din partea Rusiei. Pe de altă parte, România este o destul de bună alternativă pentru Turcia, din punct de vedere al bazelor militare. În fine, Baza Kogălniceanu este foarte bine plasată din punct de vedere strategic, în partea estică a NATO şi are ieşire la Marea Neagră oferind astfel multiple modalităţi de transport pentru trupe şi tehnică militară. Eu cred că este numai o chestiune de timp până se va petrece acest lucru, mai ales că Ministerul Apărării Naţionale a şi demarat investiţiile masive la Baza Mihail Kogălniceanu”, a precizat Costin Georgescu. 

Oraşul militar MK 

Statele Unite au circa 67.000 de soldaţi staţionaţi în permanenţă în Europa, mai ales în Germania, Regatul Unit şi Italia. Ei vin împreună cu familiile lor pentru o misiune de doi sau trei ani, iar în bazele gestionate de armata americană dispun de locuinţe, şcoli, spitale şi chiar supermarketuri de unde se pot aproviziona cu produse americane.

O astfel de bază permanentă este în curs de realizare în România, la Mihail Kogălniceanu, MK, cum îi spun militarii americani, iar MApN va achita pentru asta 12,173 mld. lei, fără TVA. Se va realiza o pistă nouă, exclusiv militară, dar vor fi construite şi hagare sau platforme care permit reparaţia avioanelor, inclusiv a celor grele de transport. Vor exista facilităţile necesare escadrilelor de avioane de luptă, dar şi unele pentru o unitate de elicoptere. Va fi mărită capacitatea de stocare a combustibililor şi vor fi ridicate construcţii care vor deservi exclusiv transporturile CARGO sau CARGO periculoase. Baza 57 va avea propriile unităţi de pază, de Poliţie Militară şi de apărare antiaeriană. Vor fi construite, de asemenea, pavilioane administrative pentru diversele unităţi care vor opera în bază, un modern poligon de trageri, o zonă de primire şi echipare a rezerviştilor şi va fi pus în funcţiune şi un simulator de zbor.

În fine, după modelul occidental, Baza 57 va avea o zonă pe care vor fi ridicate locuinţe de serviciu pentru militari, un bloc alimentar, dar şi cluburi pentru ofiţeri şi subofiţeri, un supermarket, două grădiniţe, două creşe, o şcoală primară, două hoteluri militare şi un spital.

Ca tabloul să fie complet, trebuie spus că la Kogălniceanu se va ridica şi o bază sportivă care va avea mai multe terenuri de sport, o sală polivalentă dotată inclusiv cu sală de forţă şi saună, un bazin acoperit, dar şi spaţii verzi şi de joacă sau parcuri. Totul deservit de o puternică reţea de străzi şi drumuri perimetrale, inclusiv de un drum de centură. 

Mai multe pentru tine:
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Antrenorul de minți. Șahistul Flavius Mihailiuc învață copiii să judece corect: „Sunt abilități care le va trebui în viață“
Taiwanul raportează activitate militară chineză după ce Blinken a părăsit Beijingul
Cât de sănătos este să renunți la lift și să urci scările. Poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și chiar cel al unui deces prematur
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Eliza Samara, performanță uluitoare: a câștigat a 5-a oară Liga Campionilor la tenis de masă
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Coșmarurile care îi duc în pragul disperării pe mulți români. „M-am mutat, a fost insuportabil”