Şeful DNA: Persoane cu funcţii de conducere în statul român, vizate în dosare de corupţie legate de achiziţii pentru combaterea pandemiei AUDIO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DNA anchetează zeci de dosare în care persoane cu funcţii de conducere în statul român au profitat de pandemie să se îmbogăţească pe seama bolii, spune şeful DNA, Crin Bologa.

”În pandemie am avut două tipuri de dosare: unele au ca obiect corupţia în legătură cu achiziţiile pentru combaterea pandemiei, alte dosare au ca obiect infracţiuni de corupţie profitând de starea de pandemie”. 133 de dosare s-au înregistrat în anul pandemiei, relatează Europa FM.

Potrivit şefului DNA, urmărirea penală în dosarele de corupţie în pandemie este greoaie, deoarece multe achiziţii de materiale sanitare s-au făcut din China şi Turcia şi este nevoie de comisii rogatorii.

”Au rămas în anchetă în prezent un număr de 94 de dosare iar 8 dosare au fost trimise în judecată, atât cele cu Unifarm-ul, dar am mai avut şi la Braşov de boli infecţioase din Braşov, dar şi de la Sfântu Gheorghe. În celelalte 94 de cauze, unele dintre dosarele noastre vor fi finalizate în perioada următoare, am încercat să indisponibilizăm bunuri în vederea recuperării prejudiciului, prejudiciul se ridică la nivelul zecilor de milioane, cel puţin, de euro”, a declarat Crin Bologa la Europa FM, adăugând că prejudiciile au fost făcute ”prin infracţiuni de corupţie în timpul pandemiei.”

Şeful DNA spune că în unele dosare sunt implicate persoane cu funcţii de conducere în statul român, la nivel local dar şi la nivel central.

”Ne interesează corupţia legată de pandemie pentru că este foarte grav ca unii de cetăţeni cu funcţii de conducere în statul român profită de această situaţie gravă şi să se îmbogăţească pe seama bolii, a suferinţei oamenilor şi chiar a morţii acestora”, a subliniat şeful DNA.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”