Şeful CNCD: Nu voi participa la referendum, nu are nici un efect juridic; nu exclud să avem plângeri legate de campania privind revizuirea Constituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Referendumul pentru familie nu era necesar, a declarat, vineri, la RFI preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, în opinia căruia consultarea populară din 6 şi 7 octombrie nu va avea niciun efect juridic. Şeful CNCD anunţă că, personal, nu va participa la referendum. De asemenea, el nu exclude apariţia unor plângeri la CNCD, după campania pentru referendum.

Asztalos Csaba spune că a observat deja o retorică plină de ură în spaţiul public, motiv pentru care nu exclude apariţia unor plângeri la CNCD, după campania pentru referendum.

"Eu îmi exprim speranţa că această campanie se va păstra în limitele decenţei şi a respectării reciproce a demnităţii umane a celor două tabere (...). Din păcate, vedem că nici nu a început campania pentru referendum, dar avem exprimări şi manifestări care nici nu fac cinste unora, pentru poziţia pe care o ocupă în societate şi manipulează, depăşesc chiar limitele bunului simţ (...). Nu exclud să avem plângeri legate de campania privind revizuirea Constituţiei”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Şeful CNCD subliniază că, "indiferent de rezultatul referendumului, din punct de vedere juridic, nu avem nici o schimbare, pentru că şi în acest moment actuala Constituţie permite căsătoria doar între persoane de sex diferit şi noţiunea de familie o interpretează într-un sens larg, nu doar familia care rezultă din căsătorie".

"Această revizuire a Constituţiei nu comportă nici o consecinţă juridică (...). CCR în decizia 580/2016, în care analizează dacă se îndeplinesc condiţiile de revizuire a Constituţiei, de strângere de semnături, analizează şi pe fond textul propus de iniţiatori şi acolo arată că definiţia propusă de iniţiator pentru familie se referă doar la un tip de familie şi că noţiunea de familie este mult mai largă şi că avem mai multe tipuri de familii şi în fond, familia este protejată de articolul 26 din Constituţie, care se referă la dreptul la viaţă privată şi de familie. Ca atare, din acest punct de vedere, într-o interpretare strict constituţională şi celelalte tipuri de familii sunt protejate”, a declarat  Asztalos Csaba.

El a spus că nu va participa la referendumul pentru familie: "Din punct de vedere juridic şi nu o spun eu, o spune CCR, nu avem nici o consecinţă, deci în interpretarea mea nu aveam nevoie de o astfel de iniţiativă şi de un astfel de referendum, dar desigur, îmi păstrez neutralitatea, din poziţia pe care o am, de preşedinte al CNCD. Nu am să îndemn pe nimeni nici să participe, nici să nu participe la referendum, dar am să explic de câte ori este necesar ce înseamnă modificarea articolului 48 şi că nu are nici o consecinţă juridică. Eu personal, desigur, nu voi participa la referendum, pentru că nu are nici un efect juridic acest demers”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete