Şeful Casei Regale, despre întreţinerea Peleşului şi Pelişorului, închiriate statului: Ministerul Culturii nu şi-a îndeplinit obligaţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Peleş

Şeful Casei Regale Andrew Popper a afirmat într-un interviu la Antena 3 că cele două castele Peleş şi Pelişor au fost date Ministerului Culturii pentru o chirie foarte mică, dar că instituţia nu le-a întreţinut, aşa cum promisese.

“Peleşul a fost dat pe o chirie foarte scăzută. Este în jur de 10.000 de euro pe lună. O sumă derizorie, ţinând cont despre ce proprietăţi vorbim. Nu este un accident, este din cauză că noi dorim să fie un muzeu, să fie deschis publicului pentru beneficiul întregii naţiuni. Problema este că noi când am dat Peleşul şi Pelişorul pentru aceste chirii minime, Ministerul Culturii şi-a luat obligaţia de a le menţine într-o stare respectabilă, dar din păcate, nu şi-a îndeplinit această obligaţie", a susţinut Andrew Popper, potrivit News.ro.

El a precizat că la expirarea contractului de închiriere Casa Regală a încercat să obţină o sumă mai mare de la minister, asumându-şi şi obligaţia ca diferenţa să fie folosită pentru întreţinerea celor două imobile.

"Când a expirat contracul de închiriere, noi am cerut Ministerului Culturii majorarea contractului de chirie cu o foarte clară obligaţie din partea nostră că diferenţa dintre ceea ce plătesc acum şi ceea ce plătesc în viitor va fi folosită pentru înreţinerea imobilelor. Din păcate, Ministerul Culturii a spus că nu are bani”, a relatat el.

Fostă reşedinţă de vară a regilor României, Castelul Peleş a fost construit  în 1883, la dorinţa Regelui Carol I al României (1866-1914), după planurile arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena.

Castelul are 160 de camere şi mai multe intrări şi scări interioare. Turnul central măsoară 66 de metri înălţime. Pe lângă Peleşul propriu-zis, au mai fost ridicate încă două construcţii mai mici, Pelişorul şi Foişorul.

Peleşul are o sală de teatru, cu o mică scenă şi 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acţionat de un motor electric. Încă din 1883, castelul a avut încălzire centrală.

Pe lângă castel au fost construite Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Şipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I şi Regina Elisabeta au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprii, Peleşul a fost primul castel complet electrificat din Europa.

Aici s-a născut regele Carol al II-lea, iar la Foişor, regele Mihai I. Nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, a avut loc în 1921, tot la Peleş.

Până în 1948, castelul a fost reşedinţă regală, după această dată fiind confiscat de regimul comunist. În 1953, Peleşul devine muzeu. După 1989, castelul şi Pelişorul reintră în circuitul turistic. În 2007, castelul Peleş a fost retrocedat Regelui Mihai I, care a decis să îl păstreze ca muzeu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie