Șeful Armatei Române, convorbire telefonică cu omologul ucrainean. Despre ce au discutat cei doi lideri militari

0
Publicat:

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a discutat vineri cu comandantul Forţelor Armate ale Ucrainei, generalul Valerii Zaluzhnyi, convorbirea telefonică vizând situaţia generată de intensificarea atacurilor Federaţiei Ruse asupra infrastructurii porturilor dunărene ale Ucrainei, informează Agerpres.

Generalul Daniel Petrescu Foto Inquam Photos

Potrivit unui comunicat al MApN, preluat de sursa citată, cei doi oficiali militari au discutat şi despre incidentul privind elementele de dronă ajunse pe teritoriul României.

Generalul Daniel Petrescu a transmis că România condamnă cu fermitate războiul de agresiune dus de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, precum şi atacurile nejustificate şi ilegale desfăşurate împotriva infrastructurii ucrainene şi populaţiei civile. Totodată, a reiterat sprijinul multidimensional pe care România îl va acorda Ucrainei, atât timp cât va fi nevoie, precizează MApN.

În context, şeful Apărării i-a transmis omologului ucrainean că a dispus suplimentarea măsurilor pentru întărirea capacităţilor de monitorizare şi de securizare a spaţiului aerian la frontierele României.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate