Şefi ai Poliţiei şi ai Consiliului Judeţean Mehedinţi, anchetaţi de DNA pentru fapte de corupţie. Procurorii fac percheziţii şi în Dolj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac percheziţii miercuri dimineaţa în peste 20 de instituţii publice şi societăţi comerciale din oraşele Orşova, Drobeta Turnu Severin şi Craiova, pentru presupuse fapte de corupţie săvârşite de funcţionari publici de conducere din 2012 până în ianuarie 2014, potrivit DNA. Preşedintele CJ, Adrian Duicu, dus la DNA Central pentru audieri.

UPDATE Şeful IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, a fost adus la DNA Bucureşti pentru a fi audiat de procurorii anticorupţie.

UPDATE  Adrian Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi, a fost ridicat de anchetatori. Acesta a fost urcat în duba poliţiei care a plecat spre Bucureşti. Duicu va fi audiat la sediul DNA Central.

UPDATE Preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, a fost ridicat de procurori, miercuri, de la locuinţa părinţilor săi din comuna Topleţ, judeţul Caraş-Severin, în urma unor percheziţii care au durat câteva ore.

Adrian Duicu a fost scos de către anchetatori din casă, fiind urcat într-o dubă a Poliţiei. El a refuzat să facă declaraţii jurnaliştilor prezenţi.

UPDATE Procurorii DNA au anunţat oficial că în acest caz au început urmărirea penală pentru fapte, respectiv, abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012-2013 şi în cursul lunii ianuarie 2014, folosindu-se de influenţa conferită de funcţiile publice deţinute, două persoane din două instituţii publice ale judeţului Mehedinţi au determinat funcţionari din cadrul unor instituţii de interes public din acelaşi judeţ să îndeplinească acte de serviciu în favoarea intereselor personale ale celor doi sau ale apropiaţilor, respectiv, rude şi patroni de societăţi comerciale de la care obţineau în schimb direct sau indirect foloase necuvenite.

Influenţele, susţine DNA, constau în:  

- numiri şi menţineri în funcţii de conducere la unele instituţii publice sau numiri ale unor apropiaţi în funcţii de conducere,  

- aprobarea scoaterii din domeniul public şi concesionarea către apropiaţi la un preţ „convenabil”, de suprafeţe de teren intravilan situate în centrul municipiului Orşova, în condiţiile în care erau înscrise în cartea funciară a localităţii Orşova ca aparţinând domeniului public al Statului Român şi astfel nu puteau fi trecute în domeniul privat şi nici concesionate,

- determinarea unor funcţionari de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Mehedinţi să deconteze către anumite societăţi comerciale servicii medicale presupus neefectuate,

- determinarea unor agenţi economici din judeţul Mehedinţi să încheie contracte de publicitate sau sponsorizare, în condiţii favorabile unui post de televiziune local,  

- permiterea unor persoane neautorizate să aibă acces la informaţii care – la acel moment – nu erau destinate publicităţii, astfel încât anumiţi agenţi economici să obţină folos necuvenit şi condiţii financiare avantajoase şi împiedicarea altor agenţi economici să participe la o licitaţie publică. Corelativ, dezavantajarea autorităţii publice contractante (Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, instituţia publică beneficiară a bunurilor ce aveau să fie dobândite prin achiziţie publică),

- avantajarea unei anumite persoane prin furnizarea subiectelor la un concurs pentru ocuparea unei funcţii de şef serviciu la Consiliul Judeţean Mehedinţi, în detrimentul altor persoane.

UPDATE Preşedintele CJ, Adrian Duicu şi şeful IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, sunt suspectaţi de abuz în serviciu şi trafic de influenţă, după ce ar fi determinat funcţionari publici să numească şi să menţină apropiaţi ai acestora în funcţii de conducere în instituţii publice şi să concesioneze terenuri din Orşova, la preţuri convenabile, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.

UPDATE Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, a confirmat că au loc percheziţii la locuinţa sa, precizând că va pleca apoi, împreună cu anchetatorii, la sediul Consiliului.

"Sunt acasă, sunt în percheziţii, o sa plecăm apoi la Consiliul Judeţean", a declarat Adrian Duicu, fără a preciza ce vizează ancheta DNA, potrivit Mediafax.

UPDATE:  Şefii şi cei 15 funcţionari publici din cadrul Consiliului Judeţean şi ai Poliţiei Mehedinţi vor fi aduşi pentru audieri la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la Bucureşti.

Din bugetul CJ Mehedinţi ar fi fost făcute plăţi ilegale în baza unor documente falsificate de funcţionarii din cadrul celor două instituţii vizate de ancheta DNA.

UPDATE: Surse judiciare au declarat că printre instituţiile publice vizate este şi Consiliul Judeţean (CJ) Mehedinţi, instituţie condusă de Adrian Duicu (PSD), unde se află mai multe echipaje de poliţişti şi procurori DNA.

Percheziţii au loc şi la sediul unei firme care furnizează serviciile de salubrizare şi apă-canal din Orşova, şi care aparţine preşedintelui PSD Orşova, Constantin Popescu, al cărui fiu, Valentin Popescu, director al DGASPC Mehedinţi, îl are ca naş pe Duicu.

De asemenea, procurorii efectuează percheziţii şi la Primăria din Drobeta Turnu Severin, al cărei primar este Constantin Gherghe.

În acest dosar sunt vizate şi mai mute firme de construcţii din Drobeta-Turnu Severin care au contracte cu instituţii publice locale, dar şi cu Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), potrivit Mediafax.


„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârşirii, în perioada 2012-2013 şi în luna ianuarie 2014, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, de către funcţionari publici cu funcţii de conducere în plan local”, se arată într-un comunicat al DNA.

„În cursul dimineţii de 2 aprilie 2014, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în peste 20 de locaţii situate în municipiile Orşova, Drobeta Turnu Severin şi Craiova, între care sediile unor instituţii publice şi ale unor societăţi comerciale”, mai arată anchetatorii.

Surse judiciare afirmă că au loc percheziţii şi la Consiliul Judeţean Mehedinţi, fiind vizat preşedintele instituţiei, Adrian Duicu, potrivit Mediafax.

„În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană”, se arată totuşi în comunicatul DNA.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.


Pe aceeaşi temă

UPDATE Percheziţii în Capitală şi în Ilfov într-un caz de evaziune fiscală şi spălare de bani. PRO TV SA nu este cercetată

Percheziţii la firmele de reciclare. Prejudiciul este de 6 milioane de euro

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!