Şefa de la „calitatea medicamentelor” şi-a depus la angajare un cazier vechi de pe vremea când nu era condamnată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefa serviciului care asigură calitatea medicamentelor din România prezentat nu o dată, ci de două ori un cazier curat, deşi are în curs o condamnare cu suspendare pentru corupţie, scrie Libertatea.

Înainte să apară suspiciunea că a prezentat un cazier alb, deşi era în perioada de condamnare, şi Ministerul Sănătăţii a constatat nereguli privind cazierul Petruţei Lazăr la ultimul loc de muncă, cel de la Spitalul Parhon, şi a cerut sesizarea organelor de anchetă sub suspiciunea de fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, scrie libertatea.ro

Dacă suspiciunile ministerului şi mai recent ale Agenţiei Medicamentului se confirmă, ea riscă să i se transforme închisoarea cu suspendare, într-una cu executare. 

Agenţia Naţională a Medicamentului are de trei luni un nou şef la Serviciul Asigurarea Calităţii: Petruţa Lazăr. Aceasta a fost angajată prin transfer de la Institutul de Endocrinologie Parhon, de pe funcţia de şef al Serviciului privind Managementul Calităţii. 

Libertatea a publicat pe 24 iunie un articol în care a arătat discrepanţa dintre datele aflate în cazierul judiciar depus de Lazăr la dosarul de angajare la ANM şi condamnarea activă pentru fapte de corupţie pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în iunie 2017. 

Medicul Alexandru Ciocâlteu şi Petruţa Lazăr, în calitate de foşti manageri ai Spitalului de Urgenţă Sf. Ioan din Bucureşti, au fost găsiţi vinovaţi pentru infracţiunea de luare de mită, 510.000 şi 650.000 de lei. 

Cei doi au primit o condamnare la 4 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de încercare de 6 ani. Sentinţa e definitivă şi irevocabilă.

Surse judiciare au explicat pentru Libertatea că reabilitarea intervine de drept abia după trecerea perioadei de încercare, adică în iunie 2023 şi că pe numele Petruţei Lazăr nu există nicio revocare a condamnării dictate de instanţe.

Întrebată cum explică straniul caz de reabilitare înainte de termen al Petruţei Lazăr, Agenţia Naţională a Medicamentului a răspuns printr-un comunicat că la dosarul de personal al noii angajate există un certificat de cazier cu menţiunea ”nu este înscris cazier judiciar”. 

Surse din cadrul ANM au dezvăluit pentru Libertatea că certificatul de cazier aflat la dosarul economistei Lazăr este unul vechi, din 2017, folosit de aceasta când s-a angajat la Parhon. ”Este o copie a unui certificat vechi, nu este emis în acest an”, a spus sursa.

Întregul articol publicat de Libertatea poate fi citit AICI

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare