Şefa Curţii Supreme: Trecem printr-o perioadă în care minciuna, impostura, manipularea stau cu regele la masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Cristina Tarcea FOTO Inquam Photos / George Calin

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, a declarat vineri că este o „perioadă plină de provocări, în care minciuna, impostura, manipularea stau cu regele la masă”, o perioadă în care „toată lumea pretinde” că este specialistă în drept.

„Independenţa, imparţialitatea justiţiei sunt elemente fundamentale în evoluţia unei societăţi cu adevărat democratică. Singurul factor de echilibru şi stabilitate într-o societate democratică este justiţia, ori cât de mult nu ar agrea unii această idee. (...) Este foarte important ca sistemul de drept românesc să cunoască legi care să cuprindă garanţii adecvate în ceea ce priveşte independenţa şi imparţialitatea justiţiei”, a declarat Cristina Tarcea, citată de Agerpres.

Potrivit aceleiaşi surse, preşedintele ICCJ a menţionat că este foarte important ca „un act decent de justiţie” să se realizeze în condiţiile unei „finanţări decente” a sistemului de justiţie, subliniind că, din punctul său de vedere, ceea ce este mai presus de toate acestea este „calitatea” persoanelor care sunt chemate să facă justiţie.

„Spun asta pentru că, cunoaştem cu toţii, trecem printr-o perioadă plină de provocări, în care minciuna, impostura, manipularea stau cu regele la masă, ca să citez un clasic poet român. E o perioadă în care toată lumea pretinde că este specialistă în drept şi pretinde ca actul de justiţie să fie realizat potrivit valorilor ce doresc să ni le impună. Eu cred că numai calitatea umană a celor care sunt chemaţi să facă actul de justiţie ne poate ajuta să depăşim aceste momente”, a afirmat Cristina Tarcea.

Preşedintele Curţii Supreme a subliniat importanţa asigurării independenţei şi imparţialităţii justiţiei.

„Şi acesta este un element care a justificat prezenţa mea de astăzi. Pentru că observăm cu toţii eforturile aproape disperate de a sădi neîncrederea în actul de justiţie şi dezbinarea între diferitele categorii de profesionişti ai justiţiei. Mă refer la dezbinarea ce se încearcă a fi sădită între judecători, avocaţi, procurori etc, etc. În realitate, un act de justiţie, legal, decent şi care răspunde tuturor exigenţelor europene nu poate fi realizat, săvârşit decât prin cooperarea instituţională, profesională a tuturor acestor categorii - judecători, procurori, avocaţi, care trebuie să se bucure de un statut bine conturat, de o înaltă competenţă profesională şi, mai ales, de un comportament mai presus de orice îndoială”, a mai spus Crisitna Tarcea.

Şefa instanţei supreme a apreciat că evenimentul desfăşurat vineri la Alba Iulia, la care au fost prezenţi peste 400 de avocaţi şi magistraţi, nu face altceva decât să transmită un mesaj de unitate. „O unitate în care eu cred, cu toate derapajele care, trebuie să recunoaştem, se mai înregistrează şi de o parte şi de alta. Şi mai sper din tot sufletul ca acest mesaj de unitate să fie înţeles de cei care trebuie să-l înţeleagă”, a declarat Cristina Tarcea. Ea a precizat ulterior presei că atunci când a făcut această afirmaţie s-a referit la „toată lumea”, respectiv la puterea executivă, la puterea legislativă, la puterea judecătorească.

„Într-adevăr, trecem printr-un moment de provocare, iar unitatea este extrem de importantă, pentru că unitatea nu face altceva decât să probeze independenţa unui sistem judiciar”, a adăugat aceasta.

Preşedintele ICCJ a participat vineri la conferinţa „Independenţa şi imparţialitatea justiţiei în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, organizată de Curtea de Apel Alba Iulia şi Baroul Alba, în colaborare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Uniunea Avocaţilor Europeni şi Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend