Şefa Autorităţii Electorale Permanente, audiată la Parchetul General

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Maria Pătru

Şefa Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, s-a prezentat, marţi, la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiată în calitate de martor în cazul chestorului Constantin Manoloiu, şeful Direcţiei Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI.

De asemenea, directorul adjunct al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, Daniel Gheorghe, a fost audiat audiat, marţi, la Parchetul instanţei supreme în dosarul în care şeful său este cercetat pentru abuz în serviciu, în legătură cu adresa emisă în 2 august şi transmisă ulterior de MAI Curţii Constituţionale, informează Mediafax.

Potrivit unor surse judicare, anchetatorii continuă marţi audierile în dosarul în care chestorul Constantin Manoloiu a fost pus oficial sub acuzare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Directorul adjunct al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a fost citat să se prezinte la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest dosar, în calitate de martor, au precizat sursele citate.

Procurorii l-au citat pentru audieri şi pe juristul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, au adăugat sursele citate.
Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 6 august, începerea urmăririi penale faţă de Constantin Manoloiu, "sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice".

"Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că învinuitul, în calitate de director al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, nu a respectat dispoziţiile art.5 din HG 682/7 iulie 2012 pentru stabilirea măsurilor tehnico-organizatorice privind referendumul naţional din data de 29 iulie 2012, pentru demiterea preşedintelui României", a precizat Parchetul instanţei supreme.

Adresa comunicată Curţii Constituţionale în 2 august, conform căreia MAI nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, această atribuţie revenind exclusiv Autorităţii Electorale Permanente, relevă "o îndeplinire defectuoasă cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu" din partea chestorului Manoloiu, cel care a semnat documentul transmis ulterior de Ministerul Administraţiei şi Internelor Curţii Constituţionale.

Prin această faptă, Manoloiu ar fi fost cauzată "o tulburare însemnată relaţiilor sociale privind evidenţa persoanelor cu drept de vot şi a au fost afectate acele relaţii sociale a căror normală desfaşurare şi dezvoltare nu este posibilă fără îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu de către funcţionarii publici sau alţi funcţionari", spun anchetatorii.

Prin comunicarea din 2 august, chestorul Constantin Manoloiu "a urmărit să invalideze listele electorale permanente actualizate şi comunicate, privind numărul de cetăţeni cu drept de vot, încălcând cadrul legislativ aplicabil în materia referendumului care reglementează expres atribuţiile ce revin instituţiei pe care o conduce".

Potrivit probelor administrate în cauză, s-a produs o tulburare însemnată instituţiilor publice implicate în validarea referendumului, scopul exclusiv fiind cel al afectării continuităţii desfăşurării activităţii instituţiilor publice cu atribuţii în activităţiile de confirmare a referendumului, conform Mediafax.
Constantin Manoloiu a eludat dispoziţiile legale incidente în materia atribuţiilor sale, cunoscând că încalcă legislaţia în materie şi ignorând acest aspect, au mai arătat procurorii.

"Prin procesul-verbal din data de 2 august 2012, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au sesizat din oficiu în legătură cu modul de organizare şi desfăşurare a referendumului naţional din data de 29 iulie 2012, pentru demiterea preşedintelui României. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare", a precizat Ministerul Public.
La data de 2 august, urmare a datelor contradictorii care au fost transmise în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate (Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Electorală Permanentă), Curtea Constituţională a decis amânarea pronunţării unei hotărâri cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie pentru demiterea preşedintelui României şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului pentru data de 12 septembrie.

Ulterior, Curtea Constituţională, pentru a nu menţine această stare de instabilitate o perioadă de timp atât de mare, a revenit cu un comunicat prin care anunţa că decizia cu privire la referendum va fi luată în 31 august.
Constantin Manoloiu declara, luni, la ieşirea din sediul Parchetului instanţei supreme, că nu îşi dă demisia, că este un profesionist, iar învinuirea "nu are relevanţă, ea vine şi se duce". "Eu sunt garantul că toate cifrele vor fi corecte", a spus Manoloiu.
El a precizat că a semnat un ordin de informare către ministru, care este un politician.Totodată, chestorul şef a spus că nu el a transmis informarea Curţii Constituţionale, ci a adresat-o ministrului Ioan Rus. Cifra de 18.292.514 de alegători este cea stabilită până în 20 iulie 2012, ea fiind o "cifră fluidă", a mai spus Manoloiu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți