Şedinţă CSAT. Prima întâlnire dintre Iohannis şi Tudose după scandalul din PSD. Ce s-a decis pe domeniul Apărării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat, marţi, participarea României la iniţiativa Uniunii Europene în domeniul apărării, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

UPDATE „Consiliul a analizat tema referitoare la Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO) în domeniul apărării la nivelul Uniunii Europene şi a aprobat participarea României la această iniţiativă", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

PESCO va reprezenta o formă intensificată de cooperare pe dimensiunea Politicii de Securitate şi Apărare Comună, în domeniul dezvoltării capabilităţilor de apărare la nivel european, oferind posibilitatea ca statele membre, care îndeplinesc criterii avansate în domeniul capabilităţilor militare şi doresc să îşi asume angajamente suplimentare, să realizeze între ele o cooperare structurată, potrivit precizărilor Administraţiei Prezidenţiale.

„România îşi va exprima intenţia preliminară de participare la un set iniţial de 10 proiecte, din cele avansate până în prezent de către statele membre, condiţionat de acceptarea acestora în cadrul PESCO şi a căror dezvoltare ulterioară corespunde priorităţilor naţionale privind dezvoltarea capabilităţilor militare.De asemenea, membrii Consiliului au aprobat luarea unor măsuri pentru eficientizarea înzestrării Armatei României şi creşterea implicării industriei naţionale de apărare referitoare la procedura specifică aferentă programului strategic de înzestrare cu transportorul blindat pentru trupe 8x8“, se mai arată în comunicatul venit de la Palatul Cotroceni.

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), desfăşurată marţi la Palatul Cotroceni, s-a terminat după aproximativ 30 de minute de discuţii.


„Va fi analizată tematica privind cooperarea structurată permanentă, PESCO, implicaţii pentru România. Având în vedere importanţa acestui subiect pentru Uniunea Europeană şi în special pentru România, preşedintele României a apreciat că este necesară o astfel de discuţie în cadrul CSAT. Se vor discuta evoluţiile recente referitoare la activarea acestui mecanism, efectele sale pentru România, precum şi decizia politică privind posibila implicare a ţării noastre în formatul cooperării structurate permanente”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.

Ea a subliniat că la baza acestor discuţii stă angajamentul asumat de către România la nivelul Uniunii Europene, atât pe dimensiunea operaţională, cât şi în privinţa dezvoltării capabilităţilor militare prin soluţii multinaţionale.

Consiliul European a aprobat, pe 23 iunie, lansarea PESCO, un fond pentru apărare, despre care preşedintele Iohannis a spus că nu va intra în "conflict" cu NATO, referindu-se la cercetare şi coordonare, şi nu la achiziţii.

"Este o colaborare structurată în domeniul apărării. Legat de acest subiect, două remarci importante: s-a vorbit şi se vorbeşte în continuare despre un fond de Apărare, dar nu vorbim de un fond destinat achiziţiei de armament sau echipamente, este vorba de un fond destinat în special cercetării şi coordonării", a spus preşedintele.

Şeful statului a adăugat, în acest context, că doreşte revigorarea industriei române de apărare, ceea ce se poate realiza prin participarea la acest proiect UE.

Ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a avut loc luna trecută, pe 14 septembrie.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța