Secţia Specială cere redeschiderea dosarului penal care îl vizează pe Bogdan Mateescu. Reacţia judecătorului CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Mateescu

Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) cere judecătorilor Curţii Supreme să confirme ordonanţa prin care procurorii SIIJ au redeschis un dosar penal din 2017 care îi vizează, printre alţii, pe judecătorul Bogdan Mateescu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi pe tatăl acestuia. De-a lungul vremii, judecătorul a criticat atât înfiinţarea Secţiei Speciale, dar şi modificările aduse legilor justiţiei.

UPDATE 21.20 Judecătorul Bogdan Mateescu a postat pe pagina sa de Facebook o reacţie cu privire la redeschiderea dosarului care îl vizează: 

„Asa cum v-am obisnuit, pentru ca nu voi ascunde nimic vreodata, confirm, afland azi, ca ieri Sectia pentru Investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ) a solicitat Inaltei Curti de Casatie si Justitie redeschiderea unui dosar penal care inteleg ca m-a vizat, cu privire la care DNA a constatat ca fapta nu exista.

Nu stiu ca SIIJ sa fi formulat o astfel de cerere pana acum (stiu doar ca a retras apeluri, apreciind ca se impune, are acest drept potrivit legii, mai exact OUG 7/2019, a facut cred doua rechizitorii, a luat masuri preventive- unele confirmate, altele desfiintate de ICCJ, etc.), insa ea este prevazuta de lege si voi astepta solutia ICCJ pe care o voi respecta fara rezerve.

Nu leg aceasta solicitare in vreun fel de reactiile mele referitoare la necesitatea desfiintarii acestei Sectii speciale sau de initiativa mea, confirmata de Plenul CSM, de verificari, in cadrul procedurii de revocare, ale conducatorilor acestei Sectii, verificari solicitate, asa cum spuneam, de Plenul CSM din februarie si inca nefinalizate. Nici de vreo alta luare de pozitie in vreun alt sens. Si va rog sa nu o faceti nici dumneavoastra.

Sunt si raman membru CSM, calitate in care ma voi stradui in continuare sa imi exercit atributiile de serviciu la cele mai inalte standarde cu putinta, avand la baza increderea corpului de judecatori care m-a ales, pe care ma straduiesc cat pot sa nu il dezamagesc si a carui munca extrem de grea o respect enorm.

Repet, raman acelasi, nu am incalcat vreodata legea, respect procedurile legale, ma supun lor asa cum am mai facut-o si astept hotararea ICCJ“


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fixat termen pentru soluţionarea confirmării redeschiderii cerută de SIIJ pe 6 iunie.

"Azi am aflat şi eu, nu comentez nimic deocamdată. DNA a dispus o clasare întemeiată pe art 16 lit a din Cpp- fapta nu există. În condiţiile în care am o conştiinţă curată şi nu am încălcat legea în viaţa mea, cererea SIIJ mi se pare suprinzătoare şi îngrijorătoare. Nu ştiu dacă SIIJ a mai formulat astfel de cereri până acum. Rămân adeptul desfiinţării SIIJ, nu interferez în niciun mod cu parcursul procesului, aştept hotărârea ICCJ pe care o voi respecta în orice condiţii", a declarat judecătorul Bogdan Mateescu, pentru publicaţia online sursazilei.ro

Presa centrală a relatat că dosarul care-l viza pe magistrat a fost clasat de către DNA cu câteva săptămâni  înainte de operaţionalizarea Secţiei Speciale. „„Eu nu am fost niciodată citat de DNA şi nu am primit nicio soluţie, sper să nu fie acum, recent, comunicată la domiciliul meu din Băile Govora. Singurul lucru pe care îl mai ştiu este că într-o sesizare disciplinară împotriva mea adresată Inspecţiei Judiciare, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a menţionat ceva în legătură cu o pretinsă faptă de abuz în serviciu pe care mi-o reproşa ca urmare a soluţiei judecătoreşti de invalidare a alegerii domniei sale în funcţie, ca urmare a condamnării în două rânduri pentru infracţiuni de corupţie. Repet, nu am fost niciodată chemat la DNA, nu am cunoştinţă oficial de niciun dosar şi nici vorbă să consider o eventuală existenţă a unui astfel de dosar drept vreo formă de presiune la adresa mea. Nici vorba”, declara la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, judecătorul Bogdan Mateescu.

Bogdan Mateescu este unul dintre magistraţii care au criticat relativ des legislaţia antijustiţie promovată de guvernarea PSD-ALDE, dar şi înfiinţarea Secţiei Speciale.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG