Secretele armelor „handmade“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braconierii îşi confecţionează arme de vânătoare din ţeava de la direcţie a maşinilor vechi. Puştile artizanale, realizate manual în atelierele de la sate, sunt folosite pentru braconaj. Taina meşteşugului este păstrată cu sfinţenie. 

Arta confecţionării puştilor de vânătoare artizanale este transmisă din tată în fiu.

Poliţiştii timişeni confiscă anual câteva arme de la braconierii prinşi în flagrant. „Anul trecut, am ridicat cinci puşti.

Ţeava armei improvizate provine de la automobile.

Este ţeava de direcţie, legată de volan, care este de 12, 16, 20 sau 22 de milimetri.

Acesta este şi calibrul armei construite artizanal”, a spus comisarul Adrian Dumbravă, şeful Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din Poliţia Timiş.

Patul armelor este cioplit din lemn, iar mecanismele de tragere sunt realizate în ateliere, la ţară.

Poliţiştii susţin că lăcătuşii sau muncitorii care au lucrat înainte de revoluţie în fabricile de armament sunt specialişti în confecţionarea acestor mecanisme.

„Le fac în atelier, cu ciocanele, din metal şi sunt extrem de pricepuţi. Armele sunt asamblate şi vândute ulterior în mediul rural, de obicei oamenilor în care artizanii au încredere”, a mai declarat poliţistul.

Ilegaliştii, vânători cu acte în regulă

Cartuşele sunt confecţionate tot la domiciliu din tuburi mai vechi în care se pun alice sau bucăţi de plumb, pulbere şi sunt capsate cu aluminiu topit. Armele şi cartuşele sunt folosite pentru vânătoarea de fazani, mistreţi şi căprioare.

Armele, spun poliţiştii, sunt greu de depistat, pentru că sunt ascunse în pădure, prin scorburi. „Trebuie să îi prindem cu arma la braconat. Doar atunci au armele asupra lor, căci nu le păstrează acasă”, a mai declarat comisarul Adrian Dumbravă.

Cu adevărat ciudat este faptul că aproape toţi proprietarii ilegali de arme făcute la domiciliu sunt, în acelaşi timp, şi vânători cu acte în regulă, care deţin şi puşti de vânătoare cumpărate din comerţ. „Ei sunt autorizaţi şi merg cu grupul la partidele de vânătoare legale.

Este însă un hobby pentru ei să meargă singuri prin pădure, să braconeze cu armele contrafăcute. Şi astfel se aleg cu dosare penale”, a mai precizat ofiţerul.

Prima puşcă artizanală din acest an a fost descoperită la Făget, zilele trecute. Arma confecţionată manual, de calibru 12 mm, şi 26 de cartuşe au fost găsite asupra unui bărbat plecat la braconaj. Acesta a refuzat să spună poliţiştilor de unde are arma.

Trei bărbaţi au fost arestaţi în urmă cu doi ani, tot la Făget, fiind cu toţii condamnaţi la câte doi ani şi şase luni de puşcărie pentru că au vânat cu arme construite în atelierul de acasă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”