Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar şi cu cauţiunea de 13 milioane de euro. Procurorii ar putea cere, din nou, aviz pentru reţinerea şi arestarea sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghita in Camera Deputatilor- vot imunitate FOTO Mediafax

Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar, dar şi cu cauţiunea de 13 milioane de euro, asta după ce Curtea Supremă a respins contestaţia acestuia. Decizia este definitivă, deputatul având termen până luni să depună cauţiunea. Procurorul DNA, care a participat la sedinţa de judecată, le-a spus judecătorilor că Ghiţă a încălcat condiţiile impuse în cadrul măsurii preventive, întrucât la o emisiune televizată a vorbit despre dosarul său.

UPDATE Curtea Supremă a respins definitiv constestaţia lui Sebastian Ghiţă la măsura controlului judiciar pe cauţiune. De altfel, magistraţii au stabilit că deputatul trebuie să depună această sumă până luni.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA ar putea cere o altă măsură preventivă în cazul său. De altfel, chiar în comunicatul DNA din 31 martie, se arată: "Inculpatului i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive".

Sebastian Ghiţă a ajuns, miercuri, la sediul instanţei supreme unde s-a judecat contestaţia formulată de deputat împotriva controlului judiciar pe cauţiune, suma stabilită de DNA fiind de 13 milioane de euro, arată Mediafax.

La şedinţa de judecată procurorul DNA le-a spus judecătorilor că Sebastian Ghiţă a încălcat controlul judiciar impus întrucât la data de 5 aprilie a participat la o emisiune televizată, unde ar fi făcut referiri la dosarul său. Una dintre interdicţiile impuse de procurori în cadrul măsurii preventive a fost ca acesta "să nu facă declaraţii publice în mass-media referitoare la obiectul cauzei, la ceilalţi coinculpaţi din dosar, precum şi la martorii audiaţi în cauză".

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că procurorii vor cere înregistrarea emisiunii respective pentru a se stabili toate aspectele.

Sebastian Ghiţă este acuzat de dare de mită, şantaj, două infracţiuni de folosire, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, cumpărare de influenţă şi conducerea fără permis.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete