Sebastian Ghiţă poate merge în Parlament. Instanţa i-a modificat controlul judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghiţă poate părăsi localitatea Ploieşti foto dana mihai

Sebastian Ghiţă va putea merge în Parlament pentru a-şi exercita funcţia de deputat. Asta au decis, vineri, magistraţii Curţii Supreme care au admis contestaţia formulată de acesta şi au modificat controlul judiciar impus de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Decizia este definitivă.

„Modifică conţinutul controlului judiciar faţă de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian după cum urmează: - extinde limita teritorială pe care inculpatul are obligaţia de a nu o depăşi decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent de la teritoriul localităţii Ploieşti la teritoriul României; - înlătură obligaţia de a nu desfăşura activitate în calitatea de deputat în Parlamentul României”, se arată în minuta deciziei.

Sebastian Ghiţă, urmărit penal

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, recent, că a fost extinsă acţiunea penală faţă de deputatul Sebastian Ghiţă, pentru infracţiunile de trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată. Aceste noi infracţiuni se adaugă celei iniţial reţinute în sarcina lui Sebastian Ghiţă, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracţional organizat.

De asemenea, procurorii DNA au pus sechestru pe bunurile, acţiunile şi conturile lui Sebastian Ghiţă, precum şi pe conturile a 51 de societăţi comerciale controlate de acesta, în dosarul în care deputatul este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi evaziune, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Totodată, Sebastian Ghiţă a primit şi interdicţia de a-şi exercita mandatul de deputat, precum şi interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, Ploieşti.

Procurorii au probe şi date că, în perioada 2000-2015, Sebastian Ghiţă a obţinut nelegal importante sume de bani, prin traficarea influenţei, sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operaţiuni reale.

O parte din sumele de bani obţinute ilicit ar fi fost folosite de Sebastian Ghiţă în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012, când a obţinut un mandat de deputat, dar şi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014, în scopul obţinerii de voturi pentru candidatul PSD Victor Ponta.

Anchetatorii au arătat că o parte din sumele de bani, care ar fi fost obţinute ilicit prin trafic de influenţă sau devenite ilicite prin transferuri bancare efectuate pentru disimularea naturii provenienţei lor şi păstrate în conturile societăţilor controlate, au fost folosite de Sebastian Ghiţă, la momente diferite, "pentru atingerea unor scopuri personale sau de grup, economice sau politice".

Anchetatorii au mai stabilit, pe baza probelor din dosar, că Sebastian Ghiţă s-a folosit de funcţia de deputat pentru a-l determina pe şeful Unităţii de Implementare a Proiectelor din cadrul SC Hidro Prahova SA să facă plăţi către SC Grossman Engineering Group SRL.

Anchetatorii au mai arătat că Sebastian Ghiţă controlează încă, direct sau indirect, prin 23 de interpuşi, 54 de firme pe care le-a deţinut până în anul 2012. Operaţiunile efectuate de Ghiţă prin intermediul acestor societăţi sunt incompatibile cu funcţia de deputat.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat