„Sea Shield 25”, cel mai amplu exercițiu maritim NATO, se desfășoară zilele acestea la Constanța

0
Publicat:

Se desfășoară cel mai amplu exercițiu maritim NATO zilele acestea, la Constanța, organizat de Forțele Navale Române.

FOTO: Forțele Navale Române

Exercițiul „Sea-Shield 25”, organizat de Forțele Navale Române, se desfășoară în aceste zile pe Marea Neagră și în Portul Constanța, scrie Antena 3 CNN.

De asemenea, în următoarele două săptămâni, peste 2.300 de militari români şi străini vor simula scenarii complexe de luptă, în toate mediile de acțiune: maritim, fluvial, subacvatic, terestru și aerian.

La exercițiul organizat de Forțele Navale Române participă militari străini din SUA, Canada, Spania, Italia și Grecia. 

Forțele Navale Române participă la exercițiu cu peste 1.600 de militari și 80 de mijloace tehnice, dintre care 28 de nave maritime și fluviale, două elicoptere și un detașament mobil de lansare.

Exercițiul a fost organizat încă de anul trecut de Ministerul Apărării Naționale.

În cadrul exercițiului din 2024, au participat 12 state aliate și partenere, precum Bulgaria, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Marea Britanie, Moldova, Regatul Țărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Turcia și Statele Unite ale Americii.

Potrivit responsabililor instituției de la Chișinău, militarii moldoveni execută ,,doar trageri de luptă alături de militarii români la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Babadag”.

De asemenea, peste 2.200 de militari și 135 de mijloace tehnice (27 de nave maritime și fluviale, 17 aeronave și 91 de autovehicule și ambarcațiuni) se vor antrena în Marea Neagră, în zona costieră, pe fluviu și în Delta Dunării, pentru misiuni de combatere a activităților ilegale pe mare și fluviu, controlul maritim și fluvial, căutare și salvare pe mare, acordarea asistenței unei nave aflate în dificultate și asigurarea securității la nivelul infrastructurii critice.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”