Scriitorul şi futurologul american Alvin Toffler a decedat la 87 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul şi futurologul american Alvin Toffler, autor al unor cărţi de succes care au inspirat mai mulţi lideri mondiali, a decedat la Los Angeles la vârsta de 87 de ani, a anunţat miercuri cabinetul de consultanţă pe care l-a fondat.

Autorul a murit luni la domiciliul său, a precizat Toffler Associates într-un comunicat, citat de AFP, fără a se referi la cauza morţii.

În cea mai celebră carte a sa, "Şocul viitorului", publicată în 1970, Alvin Toffler se ocupă de schimbările sociale aşteptate în lume.

Pe parcursul carierei sale, el a prezis corect mai multe evoluţii economice şi tehnologice, cum ar fi clonarea, accelerarea transmiterii informaţiilor şi apariţia căsătoriilor gay, scrie Agerpres. El a popularizat de asemenea expresia "exces de informaţie".

"Multe dintre aceste previziuni au fost confirmate şi teza centrală a lucrărilor sale, faptul că o nouă economie bazată pe ştiinţă ar înlocui era industrială, s-a dovedit exactă", a scris cabinetul de consultanţă.

Mai mulţi lideri mondiali, printre care ultimul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov şi fostul secretar general al Partidului Comunist Chinez Zhao Ziyang, s-au declarat inspiraţi de scrierile sale şi chiar l-au consultat în anii 1980.

Publicat în 50 de ţări, "Şocul viitorului" s-a vândut în 15 milioane de exemplare, potrivit site-ului lui Alvin Toffler.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort