Scandal cu margarină: cât e Nadia de vină? Ministerul Educaţiei face anchetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un atac al jurnalistului Robert Turcescu la adresa Nadiei Comăneci a scos la iveală modul în care un aliment controversat a ajuns să fie promovat în şcoli.

„Nadia Comăneci poate să-şi bage-n fund reclama ei la margarină. Vai mama ei de cerşetoare, ce-a ajuns…I-aş da numai zece…şuturi în fund! O nemernică, vinde otravă pe arginţi“. Acest mesaj a apărut, săptămâna trecută, pe contul de Facebook al jurnalistului Robert Turcescu şi a stârnit un val de indignare, cu atât mai mult cu cât reclama în care fosta gimnastă promovează o marcă de margarină circulă pe televiziuni de câţiva ani buni.

Ulterior, Turcescu a şters mesajul, însă reacţiile au continuat. Ieri, Andrei Pleşu a scris, pe platforma de bloguri a ziarului „Adevărul“, un editorial în care l-a criticat pe moderatorul TV: „Domnul Turcescu nu pare să realizeze că a intoxica publicul cu margarină e mult mai puţin grav în România de azi, decât a-l intoxica, nonşalant, cu proastă creştere“.

Din încrâncenarea acestor dispute s-a desluşit, până la urmă, o problemă cu adevărat importantă. Într-o şcoală din Bucureşti, o companie privată a organizat un eveniment în care copiii din clasele primare au fost încurajaţi să consume margarină, un produs pe care majoritatea medicilor nutriţionişti îl consideră nociv. „Rama România“ s-a lăudat, tot pe contul de Facebook, că Nadia Comăneci i-a premiat pe câştigătorii campaniei „Campioni la micul dejun“ în cadrul unei festivităţi organizate la Şcoala Gimnazială nr.11 din Bucureşti.

Robert Turcescu susţine că de aici i-a sărit ţandăra: „Revolta m-a cuprins când am văzut pe Facebook  o fotografie de la acea acţiune desfăşurată în Şcoala nr.11. Copiii au fost adunaţi în sala de sport unde trona un carton publicitar imens cu chipul Nadiei, chipul copilului ei şi numele brandului de margarină. Mi s-a părut inadmisibil ca în şcolile din România să fie permis aşa ceva, pentru că vorbim de expunerea unor minţi inocente la un mesaj publicitar care promovează un produs cel puţin controversat. Poate că am avut un limbaj  neadecvat şi îmi pare rău, dar această discuţie trebuie să meargă spre aflarea unor răspunsuri: cine a permis desfăşurarea unor astfel de acţiuni într-o şcoală publică din România?“.

MINISTERUL FACE ANCHETĂ

Ministerul Educaţiei se dezice de campania derulată în Şcoala nr.11 şi ne-a transmis, prin biroul de presă, că nu a aprobat evenimentul organizat de „Rama“. La şcoală, directoarea Steluţa Vlad a fost, ieri, de negăsit, secretarele care răspundeau la telefon motivând că aceasta se află în comisia de corectare a contestaţiilor de la Evaluarea Naţională.

În această seară, Ministerul Educaţiei a anunţat că a trimis deja Corpul de Control la şcoala numărul 11, pentru a analiza toate datele implicate în acest caz.

Compania Unilever, care produce margarina „Rama“, susţine că a organizat evenimentul pe baza unui parteneriat încheiat cu şcoala: „Programul a fost discutat şi aprobat cu administraţia şcolii, cu care s-a încheiat un «Acord de Parteneriat», potrivit legislaţiei în vigoare. Pentru copiii participanţi la concurs condiţia obligatorie a fost să prezinte acordul scris al părinţilor“. De asemenea, compania afirmă că şi ceilalţi părinţi au fost anunţaţi, în timp ce Robert Turcescu spune că are prieteni ai căror copii învaţă la Şcoala nr.11 şi care nu au ştiut nimic.

Deşi însemnele brandului de margarină „Rama“ au fost peste tot, după cum se poate vedea în poze, compania Unilever mai spune că „acţiunea nu a fost una de promovare a margarinei „Rama“ şi nici a margarinei în general, ci a fost o iniţiativă educaţională“.

„RAMA“ PENTRU DYLAN

Nadia Comăneci a devenit imaginea margarinei „Rama“ încă din 2010, iar în ultimii ani a apărut în reclamele acestui produs alături de fiul său, Dylan (7 ani), spunând: „Pentru băiatul meu, Dylan, caut mereu ce e mai bun. La micul dejun, oriunde suntem, caut «Rama». «Rama» ajută buna creştere a lui Dylan“.

Medicul nutriţionist Virgil Stroescu spune că margarina este ultimul lucru pe care ar trebui să-l mănânce copiii: „Margarina nu există în natură, e un produs sintetic. Grăsimile vegetale sunt nesaturate, adică lichide. Ca să le facă solide, le bagă în hidrogen, iar modificarea asta le strică. Devin ca un material plastic. Organismul nu ştie ce să facă cu ele şi le depune pe vase. E cu atât mai dăunătoare la copii“.

Compania Unilever susţine că produsele pe care le comercializează sunt sănătoase: „Margarinele Unilever sunt margarine de generaţie nouă, care nu conţin grăsimi parţial hidrogenate“.

Nadia Comăneci afirmă că-şi hrăneşte copilul cu «Rama». Eu ştiu că ea trăieşte în America, unde nu se comercializează margarină «Rama». Robert Turcescu, jurnalist

Prima reclamă. Nadia în lenjerie intimă

Nadia Comăneci a început să apară în reclame în urmă cu mai bine de 20 de ani. În 1992, ea a debutat printr-o reclamă controversată la o colecţie de lenjerie intimă a firmei Jockey, din SUA. Pozele cu Nadia în lenjerie intimă au ajuns şi în România, stârnind indignarea redactorilor de atunci de la „Adevărul“. Fosta gimnastă a fost, de atunci, protagonista multor campanii de publicitate. De la maşinile Aro la Romtelecom şi de la Dragonul Roşu la Rafo Oneşti. Nadia a făcut bani şi din imaginea fiului său Dylan. În afară de implicarea micuţului în reclame, Nadia a vândut primele poze de după naşterea acestuia pentru un milion de dolari.

Anca Ţurcaşiu nu comentează

Anca Ţurcaşiu a fost protagonista unui spot publicitar la margarina „Rama“. La fel ca Nadia Comăneci, ea l-a implicat în reclamă şi pe fiul ei, Radu: „L-am învăţat pe Radu să aleagă alimente bogate în Omega 3 şi Omega 6, cum ar fi margarina «Rama»“, spune Ţurcaşiu în spotul publicitar. Întrebată dacă ar mai recomanda acum părinţilor să-şi hrănească copiii cu margarină „Rama“, Ţurcaşiu a spus „nu comentez, nu insistaţi!“.

Intră în dezbatere şi spune-ţi părerea la Adevărul Live despre ”scandalul margarina” 

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry