Șase persoane cu funcții de conducere, găsite incompatibile de către ANI. Exercitau simultan și alte funcții

0
0
Publicat:

Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România au fost găsite incompatibile de către Agenţia Naţională de Integritate.

Șase persoane cu funcții de conducere au fost găsite incompatibile de către ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul a 6 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, a transmis instituția printr-un comunicat.

Bogdan Dragoş Marinescu, fost director în Minister Investiţiilor şi Proiectelor Europene

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iulie - 31 octombrie 2023, întrucât a exercitat simultan cu funcţia publică de conducere de director în MIPE şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, atribuţiile exercitate în sectorul privat fiind în legătură indirectă cu atribuţiile exercitate de către acesta în calitate de funcţionar public.

În calitate de administrator, persoana evaluată a încheiat/semnat cu mai multe unități administrativ-teritoriale contracte de consultanță pentru obținerea de către solicitanți de finanțări și implementare proiecte în cuantum total de 1.230.000 Lei, încălcând astfel prevederile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Gabriela Muregeanu, funcţionar public de conducere la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

S-a aflat în incompatibilitate în perioada 16 aprilie 2018 – 15 aprilie 2022, întrucât, simultan cu funcţia publică de conducere, a exercitat-o şi pe cea de membru în consiliul de administraţie al unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, încălcând prevederile art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Boltinescu Gabriel-Tiberiu, fost Funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 februarie 2020 – 14 septembrie 2022, întrucât, simultan cu calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare a deținut și funcția de administrator al unei societăți comerciale.

Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 2, alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020.

Enache Valentin Viorel, Medic șef al Compartimentului de primiri urgențe din cadrul Spitalului de Pediatrie Pitești și Consilier Județean în cadrul C.J. Argeș

S-a aflat în stare de incompatibilitate în două perioade, prima fiind 21 decembrie 2016 – 19 decembrie 2024, când a exercitat simultan funcția de medic șef al Compartimentului Primirii Urgențe din cadrul Spitalului de Pediatrie Pitești și cea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Boli Cronice Călinești, Spitalului Orășenesc „Regele Carol I” Costești și Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni, încălcând prevederile art. 185, alin. (1) și (15) coroborate cu prevederile art. 178, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 95/2006.

De asemenea, în perioada 29 ianuarie 2021 – 19 decembrie 2024, a exercitat simultan funcția de medic șef al Compartimentului Primirii Urgențe din cadrul Spitalului de Pediatrie Pitești, calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Casei de Asigurări de Sănătate a județului Argeș și cea de membru – președinte în Consiliul de Administrație al Spitalului de Boli Cronice Călinești, Spitalului Orășenesc „Regele Carol I” Costești și Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni, încălcând prevederile art. 317, alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Georgescu Monica Elena, fost Funcționar public în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Călărași

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 ianuarie – 01 iunie 2022, întrucât, simultan cu deținerea funcției publice de consilier juridic în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Călărași, a deținut și exercitat și funcția contractuală de consilier juridic în cadrul unei societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, încălcând prevederile art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Pintilie Elena-Camelia, fost Funcționar public în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 06 februarie 2023-06 februarie 2025, întrucât, a deținut simultan cu calitatea de funcționar public și funcția de consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Ea a încălcat astfel prevederile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, mai precizează ANI.

Gabriel-Tiberiu Boltinescu şi Bogdan Dragoș Marinescu nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, a adăugat sursa menționată.

Mai multe pentru tine:
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii