Şapte dintre agenţii de la Poliţia Pantelimon vor sta după gratii 29 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii sunt acuzaţi de luare de mită, fals şi abuz în serviciu FOTO Adevarul

Cei şapte agenţi din cadrul Poliţiei Pantelimon săltaţi miercuri de procurori pentru corupţie vor sta după gratii în următoarele 29 de zile. Aşa au decis joi magistraţii Tribunalului Bucureşti care au admis astfel propunerea procurorilor în dosarul în care 11 poliţişti de la Circulaţie şi Ordine Publică sunt acuzaţi de luare de mită, fals şi abuz în serviciu.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii de pe lângă Tribunalul Bucureşti au audiat miercuri 11 poliţişti  din cadrul Poliţiei Pantelimon. Dintre aceştia, şapte au fost reţinuţi şi au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Miercuri dimineaţă, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie însoţiţi de mascaţi au descins la sediul Poliţiei Pantelimon unde au efectuat mai multe percheziţii şi au pus în aplicare 11 mandate de aducere emise pe numele unor poliţişti de la Circulaţie şi Ordine Publică. Acuzaţiile: luare de mită, fals şi abuz în serviciu. Concret, anchetatorii îi acuză pe cei 11 agenţi că pretindeau bani de la şoferii care încălcau regulile de circulaţie pentru a nu le suspenda permisul de conducere.

“Practic, după ce constatau abaterile contravenţionale, oamenii legii le cereau bani şoferilor traşi pe dreapta pentru a nu le suspenda permisul de conducere. După ce primeau suma de bani pretinsă – între 100 şi 200 de lei –, poliţiştii treceau în procesul-verbal de sancţionare contravenţională alte abateri mai puţin grave, dar care nu fuseseră săvârşite în realitate. În urma percheziţiilor, am găsit procese-verbale în care erau trecute în fals inclusiv abateri pe care şoferii le-ar fi săvârşit ca pietoni”, au explicat surse din cadrul echipei de anchetă.

Imediat după ce s-au încheiat descinderile, cei 11 poliţişti au fost duşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti unde au fost audiaţi timp de mai multe ore, ocazie cu care procurorii i-au informat şi că împotriva lor a fost declanşată şi urmărirea penală.

„La dosar există câteva plângeri ale şoferilor, oameni care au recurs la denunţ, fiind deranjaţi de faptul că poliţiştii le-au cerut mită. Ulterior, în zona unde poliţiştii corupţi acţionau (oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov – n.r.) au fost infiltraţi ofiţeri sub acoperire, care au încălcat intenţionat regulile de circulaţie pentru a fi opriţi de respectivii agenţi, cărora le-au dat mită, tocmai pentru a proba activitatea lor infracţională”, au arătat sursele citate.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, oamenii legii riscă până la 12 ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete