Şapte adepţi ai Statului Islamic şi Al-Qaeda, expulzaţi din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şapte adepţi ai ISIS şi Al-Qaeda au fost expulzaţi din România FOTO AFP

Şapte cetăţeni străini, afiliaţi ideologiilor radicale promovate de Statul Islamic şi Al-Qaeda, au fost declaraţi indezirabili de statul român, după ce au desfăşurat activităţi cu impact asupra intereselor naţionale.

„În contextul măsurilor specifice întreprinse de către Serviciul Român de Informaţii, prin sentinţa nr. 933 din 02.04.2015, Curtea de Apel Bucureşti a dispus declararea ca persoană indezirabilă în România a unui cetăţean tunisian, pentru o perioadă de 10 ani. Urmare a monitorizării şi a complexului de măsuri derulate de către SRI începând din anul 2013, s-a stabilit că cetăţeanul tunisian, aflat în România în calitate de student, desfăşura activităţi care, potrivit legii, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale”, potrivit unui comunicat de presă emis, vineri, de Serviciul Român de Informaţii (SRI).

SRI mai precizează, în documentul citat, că cetăţeanul tunisian a parcurs „un proces accelerat de radicalizare, ca urmare a influenţei unor conaţionali cu opţiuni ideologice extremiste şi prin accesarea sistematică în mediul online a unor materiale de propagandă în favoarea unor entităţi teroriste sau lideri ai acestora”.

Acesta a dezvoltat o atitudine de „susţinere deschisă” faţă de o grupare teroristă, afişându-se în public cu însemnele organizaţiei, manifestând inclusiv dorinţa de a deveni martir pentru cauza organizaţiei menţionate.

Conform SRI, riscurile de securitate au fost amplificate ca urmare a demersurilor constante de atragere de noi adepţi (cetăţeni străini şi români) şi de coagulare a unui grup, precum şi radicalizarea şi determinarea membrilor acestuia de a participa la acţiuni de luptă în favoarea unei grupări teroriste la care era afiliat ideologic.

Pe timpul şederii în România, cetăţeanul tunisian ar fi menţinut legături cu membri ai unor organizaţii teroriste din alte ţări.

Ca urmare a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, cetăţeanul tunisian a fost reţinut şi luat în custodie publică cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul Ministerului de Interne, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional.

Alţi şase cetăţeni au fost expulzaţi din România

Alţi şase cetăţeni străini au fost declaraţi indezirabili, pe 31 martie, de Curtea de Apel, dintre care cinci pentru o perioadă de şapte ani şi unul pentru o perioadă de trei ani.

Grupul de cetăţeni străini, aflaţi în România în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale cu capital străin, a fost monitorizat de SRI începând cu anul 2013.

„În contextul măsurilor informativ-operative derulate de Serviciu, s-a stabilit că cei şase cetăţeni străini desfăşurau activităţi cu impact asupra intereselor de securitate naţională, prezenţa şi acţiunile acestora pe teritoriul statului român constituind riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale”, precizează SRI.

„Membrii grupului, afiliaţi ideologiilor radicale promovate de organizaţiile teroriste Statul Islamic şi Al-Qaeda, au fost stabiliţi în contact cu exponenţi/susţinători ai cauzei organizaţiilor menţionate şi au desfăşurat pe teritoriul României activităţi de propagandă islamică extremistă (de orientare jihadistă), radicalizare, recrutare ideologică, recrutare pentru pregătire religioasă/militară în zone de conflict afectate de fenomenul terorist”, se mai arată în comunicatul SRI.

Serviciul Român de Informaţii afirmă că riscurile la adresa securităţii naţionale a României au fost amplificate de constituirea cetăţenilor străini, „aflaţi în stadii avansate de radicalizare, într-un grup ermetic, pe considerente de natură jihadist – extremistă”.

Grupul a fost coordonat de către un lider care exercita asupra membrilor activităţi de îndoctrinare religioasă, specifice ideologiei organizaţiilor teroriste Statul Islamic şi Al-Qaeda.

Anterior şi pe timpul şederii în România, cei şase au menţinut şi dezvoltat legături cu elemente teroriste aflate în exteriorul ţării noastre.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online