Săptămână „plină“ pentru pompieri: peste 3.100 de controale şi aproape 6.000 de intervenţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 3.100 de controale au fost făcute de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) într-o săptămână, fiind date peste 4.000 de sancţiuni contravenţionale. În plus, în doar cinci zile, pompierii au participat la aproape 6.000 de intervenţii, 5.052 fiind cazuri pentru acordarea primului ajutor medical.

„În cursul acestei săptămâni, inspectorii de prevenire au continuat activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la operatori economici cu activităţi în domeniile comerţ, alimentaţie publică şi de agrement (cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema, săli de spectacol), precum şi la unităţi turistice”, potrivit unui comunicat emis sâmbătă de IGSU.

Concret, pompierii au făcut 3.152 controale la nivel naţional, în urma cărora au fost date 4.064 sancţiuni contravenţionale (3.777 avertismente şi 287 amenzi), în cuantum de 296.400 de lei. 

Totodată, pompierii au instruit mai mulţi angaji ai unor firme, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi au desfăşurat exerciţii de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.

„De asemenea, în perioada menţionată, la nivel naţional s-au realizat 2.301 acţiuni pentru educarea preventivă, pregătirea şi verificarea adoptării măsurilor de protecţie a populaţiei privind modul de comportare specific tipurilor de risc”, mai spun pompierii.

Totodată, inspectorii de prevenire au fost angrenaţi în 14 comisii de recepţie pentru verificarea respectării cerinţelor de securitate la incendiu pe timpul execuţiei lucrărilor de construcţii şi au continuat analizarea documentaţiilor necesare acordării avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu şi protecţie civilă.

Pompierii au participat la aproape 6.000 de intervenţii

În plus, pompierii au participat în această săptămână şi la 5.738 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 172 misiuni de stingere a incendiilor, 5.052 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 31 misiuni de descarcerare şi 107 pentru deblocare/salvare, pe timpul cărora au fost salvate 170 de persoane.

De asemenea, în cele cinci zile, 4.845 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical şi terapie intensivă mobilă.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute