Sancţiuni dure pentru cei care îşi deranjează vecinii. Amenzile ajung până la 6.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru sporirea atribuţiilor poliţiştilor. Legea vizează sancţionarea celor care organizează petreceri private şi folosesc aparatură muzicală care tulbură liniştea în cartiere rezidenţiale cu amenzi între 2.000 şi 3.000 de lei.

Legea în vigoare interzice „organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban”, scrie Mediafax.

De asemenea, în cazul repetării contravenţiei în termen de 24 de ore, se aplică o amendă de până la 6.000 de lei sau prestarea a 100 – 150 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

Actul normativ prevede, de asemenea, amendarea cu până la 1.500 de lei a persoanelor care refuză să furnizeze poliţiştilor sau jandarmilor date de identificare sau să se prezinte la sediul Poliţiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump