Salvini, la Bucureşti: „Am convenit un plan de acţiune pe diverse domenii“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepremierul Italiei, Matteo Salvini

Vicepremierul italian şi totodată ministru de Interne, Matteo Salvini, a avut astăzi întrevederi cu omologul român Carmen Dan, cu care a discutat întărirea cooperării pe linie de poliţie între cele două ţări, dar şi la ministerul Justiţiei, unde a discutat despre urgentarea procedurilor de extrădare a cetăţenilor români condamnaţi pentru diverse infracţiuni în Peninsulă pentru a-şi ispăşi pedeapsa în România.

„A fost o dimineaţă benefică . Am căzut de acord asupra necesităţii de a lucra împreună pentru securitatea graniţelor externe ale Uniunii Europene. I-am asigurat toată prietenia mea. Câteva greşeli nu pot fi puse pe seama majorităţii cetăţenilor români din Italia. O să creştem colaborarea înter-poliţienească şi l-am invitat pe omologul meu la Roma“, a declarat Salvini . 

El a adăugat că a invitat-o pe Carmen Dan la Roma pentru a pregăti o propunere româno-italiană pentru perioada Preşedinţiei române a Consiliului UE pe tema emigrării şi securităţii.

„Preşedinţia română nu va avea o misiune uşoară, dar va fi pe deplin angajată să acţioneze ca un veritabil mediator imparţial şi un facilitator de consens”, a declarat Carmen Dan.

Salvini, primit cu aplauze la Bucureşti: „Uniunea Europeană nu poate interveni asupra ţării mele cu ameninţări“

Salvini a declarat, în cursul conferinţei de presă de la reşedinţa ambasadorului Italiei la Bucureşti, că s-a văzut şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cu care a discutat despre susţinerea „miilor de afaceri ale italienilor în România şi despre întărirea cooperării economice“. 

Oficialul de la Roma a subliniat că există deja un plan de investiţii în domeniul securităţii, agriculturii, apărării. Salvinii a anunţat că la întoarcerea acasă va lucra pentru o vizită a premierului Viorica Dăncilă în Italia. 

„L-am întâlnit pe preşedintele Camerei, cu care am discutat despre afaceri, despre comerţ şi am discutat binenţeles să susţinem miile de afaceri care sunt în România. Există deja un plan de investiţii al guvernului pentru apărare, pentru agricultură, pentru infrastructură“, a precizat oficialul european. 

CITEŞTE ŞI:

Salvini, la Bucureşti: Uniunea Europeană nu poate interveni asupra ţării mele cu ameninţări.

Gafă diplomatică. Carmen Dan a încurcat funcţiile: l-a confundat pe ministrul de Interne italian cu premierul Conte.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată