Salvamontiştii cer actualizarea Codului rutier, astfel încât să permită folosirea mijloacelor acustice şi luminoase de către maşinile proprii de intervenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salvamontiştii susţin că, doar în 2019, au salvat 8.297 de persoane, în 7.170 de interventii.

Salvamontiştii cer actualizarea Codului rutier, astfel încât să permită folosirea mijloacelor acustice şi luminoase de către maşinile proprii de intervenţie.

”Maşina de intervenţie a salvamontiştilor din Maramureş, accidentată în trafic în timp de se deplasa la un caz de o deosebită gravitate. În urma cercetărilor efectuate de Politia Rutieră, toată vina a aparţinut autovehiculului care a întrat în maşina Salvamont. După aproape cinci ani, cu zeci de ore de discuţii şi de avize favorabile obtinute, poate, în această legislatura parlamentară va fi aprobat şi amendamentul prin care să se permită folosirea mijloacelor de semnalizare acustică şi vizuală care asigură prioritate şi siguranţă în trafic pe timpul deplasării la acţiunile de salvare”, au transmis, luni, salvamontiştii.

Legislaţia rutieră a rămas în urmă

Potrivit acestora, legislaţia impune dotarea echipelor Salvamont cu ambulanţe pentru transportul echipelor medicale şi a accidentaţilor, dar legislaţia rutieră nu a fost actualizată şi nu nominalizează, încă, Salvamont-ul între instituţiile statului cu drept de folosinţă a acestor mijloace de semnalizare a priorităţii în trafic.

”Salvamont-ul, singura instituţie abilitată legal pentru salvarea persoanelor accidentate pe munte, se află sub coordonarea operativă a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului de Interne şi este organizat ca instituţie publică aparţinând administraţiei publice judeţene sau locale”, au mai transmis salvamontiştii.

Aceştia au precizat că, doar în 2019, au salvat 8.297 de persoane, în 7.170 de interventii.

”Structurile Salvamont au demonstrat ca desfăşoară o activitate de salvare la un nivel foarte bun, corespunzător cerintelor mereu impuse de dezvoltarea turismului şi activităţilor economice din zona montană”, au mai precizat salvamontiştii.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”