Salariile poliţiştilor vor creşte cu 10% şi vor fi angajaţi 4.000 de oameni în sistem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Dan a anunţat majorarea salariilor poliţiştilor

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, luni, că salariile poliţiştilor vor creşte cu 10%. Ea a precizat că pregăteşte actul normativ pentru şedinţa de Guvern din această săptămână şi că majorarea se va aplica din momentul intrării în vigoare a acestuia.

Carmen Dan a precizat că au fost discuţii în acest sens cu Ministerul Finanţelor Publice şi că decizia este ca salariile poliţiştilor să crească cu 10%, potrivit News.ro.

Ministrul de Interne a mai anunţat că vor fi angajate în Poliţie 4.000 de persoane, având în vedere deficitul de personal din sistem în urma pensionărilor anticipate.
Ea a subliniat însă că nu va fi modificat sistemul de calcul al pensiilor celor din MAI, iar cei care vor să se pensioneze în aceleaşi condiţii ca şi până acum o vor mai putea face până în 15 septembrie.

Ministerul Afacerilor Interne a precizat duminică, pe pagina de Facebook, că nu are în lucru un proiect de act normativ care să limiteze pensionările din sistem la vârste tinere, susţinând că o astfel de iniţiativă "nu se poate face cu aplicare peste noapte".

HotNews a scris, sâmbătă, că Ministerul Muncii ar pregăti un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care să fie modificat modul de calcul al pensiilor militarilor, noul algoritm urmând să le reducă apreciabil pentru cei care se vor pensiona după adoptarea actului normativ. Adoptarea OUG ar putea fi unul dintre motivele pentru care se doreşte convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului, între 2 şi 4 august.

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că există un val de pensionări in sistemul militar, din cauză că oamenii au auzit că s-ar putea modifica algoritmul de calcul, el dând asigurări că a convenit cu premierul Mihai Tudose şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ca nivelul pensiilor acestora să nu se schimbe.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”