Românul răpit în Nigeria a fost salvat, confirmă MAE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetăţeanul român răpit în Nigeria la data de 10 octombrie 2016 a fost eliberat, confirmă Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat.

Inginerul român Christian Nedelcu, în vârstă de 52 de ani, şi echipa sa de securitate au fost răpiţi de persoane înarmate în localitatea Owa Oyibo, situată în departamentul Agbor, statul Delta. Atacatorii ar fi deschis focul asupra personalului de securitate care îl escorta pe român.

Din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe a fost activată Celula de Criză, fiind iniţiate procedurile specifice în astfel de cazuri. După o operaţiune ce a durat aproximativ 48 de ore, românul a fost eliberat.

Românul este în stare bună şi se află în siguranţă. Potrivit Digi24, el nu a fost răpit de o organizaţie teroristă, ci de o grupare criminală care intenţiona să solicite o răscumpărare pentru eliberarea sa.

Purtătorul de cuvânt al MAE, Ionuţ Vâlcu, a declarat însă că ”statul român nu plăteşte răscumpărări”. 

MAE transmite că mulţumeşte instituţiilor participante la Celula de Criză a MAE şi autorităţilor nigeriene pentru implicare şi sprijinul oferit în acest caz.

Ministerul Afacerilor Externe foloseşte acest prilej pentru a reitera recomandarea fermă adresată cetăţenilor români aflaţi în zonele de conflict/cu risc major de securitate de a contacta cea mai apropiată misiune diplomatică a României pentru a-şi înregistra prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de o asistenţă şi protecţie consulară cât mai eficientă. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea fermă de consultare a informaţiilor postate pe site-ul MAE, la secţiunea ”Sfaturi de călătorie”. În acelaşi timp, în cadrul eforturilor constante depuse de către MAE pe linia asigurării asistenţei şi protecţiei consulare, reamintim utilitatea consultării informaţiilor furnizate atât prin intermediul aplicaţiei „Călătoreşte în siguranţă” ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone, cât şi a serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Val de atacuri

Regiunea mlăştinoasă din sudul Nigeriei a înregistrat în ultima perioadă un val de atacuri ale militanţilor vizând instalaţii petroliere şi de gaz. Militanţii cer ca regiunea să primească o proporţie mai mare din veniturile petroliere din Delta Nigerului.

Grupurile militante din regiunea bogată în petrol Delta Nigerului au luat formă la începutul anilor 2000, ca urmare a deteriorării condiţiilor de viaţă pe seama creşterii activităţilor legate de petrol ale corporaţiilor străine. Tensiunile au izbucnit în comunităţile locale, când unele grupuri etnice au considerat că sunt exploataţi şi nu au beneficiat de petrolul brut de pe terenurile lor.

Deversările repetate de petrol care au afectat în mod considerabil mediul înconjurător şi au lovit şi sănătatea oamenilor au accentuat şi mai mult frustrările comunităţilor. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent