Românii care trăiesc la limita sărăciei ar putea primi 23 de lei ca ajutoare pentru gaze şi curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele care consumă gaz doar pentru gătit şi-ar putea acoperi din „ajutorul suplimentar“ jumătate din factură (estimată la 40-44 lei/lună) FOTO Adevărul

„Consumatorii vulnerabili“ de energie electrică şi gaz ar putea primi de la stat un ajutor suplimentar pentru plata facturii, în valoare de 23 de lei lunar.

Mult aşteptata Ordonanţă de Urgenţă care prevede acordarea unui ajutor suplimentar persoanelor cu venituri mici pentru plata gazelor şi electricităţii, în contextul liberalizării preţurilor la aceste utilităţi, a fost lansată în dezbatere publică.

Mai marii Ministerului Muncii au decis că persoanele care vor încasa ajutorul suplimentar să fie cele care primesc ajutor social de la stat şi cele care primesc alocaţia pentru susţinerea familiei.

Potrivit proiectului de Ordonanţă, toţi cei care primesc ajutor social vor beneficia şi de ajutor suplimentar pentru plata facturii la energie electrică şi gaz în valoare de 23 de lei. Însă familiile care beneficiază de alocaţie de întreţinere vor primi un ajutor suplimentar diferenţiat.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, acesta va fi calculat în funcţie de câştigul lunar al fiecărei familii. Astfel, familiile al căror venit mediu net lunar pe membru de familie nu depăşeşte 200 de lei vor primi un ajutor lunar pentru plata facturii la energie electrică de 23 de lei, în timp ce persoanele al căror venit net lunar pe membru de familie este între 201 şi 370 de lei vor primi un ajutor suplimentar de 18 lei.

Oficialii de la Muncă au precizat că ajutorul suplimentar, prevăzut de proiectul de ordonanţă, se va acorda din oficiu pe toată perioada în care beneficiarii primesc ajutorul social şi alocaţiile pentru susţinerea familiei. 

„Ajutorul suplimentar în valoare de 23 de lei pentru plata facturii la gaz şi electricitate îl vor primi toţi beneficiarii de ajutor social, indiferent de numărul de membri ai familiei. Numărul persoanelor care beneficiază de ajutor social se ridică la 222.518, dintre care aproximativ 75% trăiesc în mediul rural. În ceea ce priveşte beneficiarii de alocaţii pentru susţinerea familiei, în acest moment 304.000 de persoane primesc această indemnizaţie. Dintre acestea, majoritatea provin din mediul rural”, au explicat reprezentanţii Ministerului Muncii. 

Cele două tipuri de consumatori vulnerabili

O categorie de consumatori vulnerabili de energie electrică şi gaz sunt cei care nu au o sursă de venit şi, în consecinţă, primesc venitul minim garantat de stat al cărui cuantum pentru o persoană singură este de 125 de lei şi poate ajunge până la 465 de lei pentru o familie cu cinci membri. Pentru familiile care au mai mult de cinci membri, statul român plăteşte în plus câte 31 de lei pentru fiecare copil.
Cealaltă categorie de consumatori vulnerabili de energie electrică şi gaz o reprezintă persoanele care primesc alocaţii pentru susţinerea familiei. Această indemnizaţie se acordă doar acelor persoane al căror venit net lunar pe membru de familie nu depăşeşte 370 de lei. De exemplu, salariile cumulate ale celor doi părinţi ai unei familii cu doi copii nu trebuie să depăşească 1.480 de lei pentru a primi ajutorul de întreţinere a familiei şi, implicit, ajutorul suplimentar prevăzut de proiectul de Ordonanţă de Urgenţă aflat în dezbatere publică. ;

Subvenţiile vor dispărea în cinci ani

Până în 2012, adevăratul preţ al gazelor şi electricităţii nu era suportat în totalitate de către consumatori, firmele şi populaţia fiind protejate de scumpiri prin aşa-numitele tarife reglementate. De anul trecut însă, gradul de protecţie scade treptat, într-un ritm mai lent pentru populaţie şi mai alert pentru companii, ceea ce înseamnă că la un moment dat vom rămâne cu toţii fără niciun sprijin din partea statului, atât în cazul gazelor, cât şi în cazul curentului electric.

La gaze, firmele vor rămâne fără nicio protecţie reglementată în anul 2015, iar populaţia în 2018, când piaţa de gaze va fi liberalizată complet. La electricitate, firmele vor fi total vulnerabile chiar de la 1 ianuarie 2014, iar populaţia va mai fi protejată (într-un grad tot mai redus) până la finalul anului 2018.

Scumpirea producţiei ne va umfla direct factura

În prezent, dacă la nivelul producătorilor de gaze sau curent cresc anumite costuri, scumpirea nu ni se transmite nouă, în factură, decât într-o proporţie redusă.

Pe măsura liberalizării pieţei, scutul antiscumpire asigurat de stat se va subţia, apoi va dispărea cu totul, şi consumatorii vor fi nevoiţi să suporte integral creşterile de cost ale producătorilor.
Spre exemplu, la finele acestui an, piaţa de curent electric va fi liberalizată complet pentru firme şi în proporţie de 40% pentru populaţie.

Asta înseamnă că firmele vor suporta 100% creşterile de preţuri impuse de furnizori, în timp ce populaţia – doar în proporţie de 40%. În 2018, nici populaţia, nici companiile nu vor mai avea drept scut decât posibilitatea de a schimba furnizorul, dacă acesta exagerează cu scumpirile. ;

Mai multe pentru tine:
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât rău face Rusia României și cât ne facem singuri din cauza propriilor vulnerabilități. Dezvăluirea incomodă a unui expert în securitate
Mineriada din septembrie 1991: lovitura de stat care a blocat reformarea României
Ucraina dezvoltă noi scuturi împotriva dronelor Shahed. Planul Kievului pentru a combate eficient roiurile de drone