România adună dovezi pentru recuperarea tabloului „Sfântul Sebastian”. A făcut parte din colecția regelui Carol I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul României face eforturi să recupereze tabloul “Sfântul Sebastian”, atribuit pictorului El Greco, blocat la o casă de licitație din New York de un an. Evaluat la 9 milioane de euro, tabloul a făcut parte din colecția regelui Carol I, lăsat moștenire Coroanei României.

Tabloul ”Sfântul Sebastian”, de El Greco FOTO: Arhive

A trecut un an din momentul în care tabloul “Sfântul Sebastian”, evaluat la 9 milioane de euro, a fost găsit la o casă licitație din New York.

  Christie’s a retras tabloul din licitația Old Masters planificată pentru 2025, unde figura ca piesă principală, după ce a fost notificată despre faptul că opera este de drept proprietatea României.

 De atunci vânzarea este blocată tocmai pentru că Bucureștiul încearcă să demonstreze că tabloul face parte din patrimoniul României și că a fost scos ilegal din țară.

Timp de un an avocații României au strâns probe pe care urmează să le prezinte în instanță, potrivit Antena 3 CNN.

Demersurile României pentru recuperarea acestei picturi importante – care a aparținut primului rege al României înainte de a fi lăsată moștenire statului român – și pentru reunirea sa cu colecția națională au acum garanția că vor fi ascultate de către instanțele judecătorești din New York.

În ceea ce privește enitatea care a scos la licitație acest tablou, ar fi vorba despre o companie afiliată unui oligarh rus. Și aceștia au intentat o acțiune în instanță spunând că acestă blocare a licitației îi încurcă și că ei au fost cumpărători de bună-credință ai tabloului și că nu știu cum a ieșit acesta din patrimoniul național și a ajuns la ei.

De ce este atât de important acest tablou

Tabloul intitulat „Sf. Sebastian” a fost pictat de pictorul spaniol Lienzo de El Greco și a făcut parte din colecția Casei Regale a României.

Martiriul Sfântului Sebastian a fost pictată între 1599 și 1603. Nu se cunosc decât trei picturi Sfântul Sebastian de El Greco, toate din epoci diferite; cel mai vechi, din catedrala din Palencia, Spania, nu are nici o legătură, nici iconografică, cu tabloul de la București. Acesta este cel mai frumos, acest corp tânăr, suplu și alungit amintește torsul nud din tabloul reprezentându-l pe Sfântul Martin.

Această asemănare, ca și stilul picturii, permite să fie datate cele două pânze la sfârșitul celei de-a doua perioade, între 1599 și 1603. Al treilea, care se găsește în colecția marchizului de Casa Torres, la Madrid, este o variantă a tabloului de la București, dar dintr-o epocă cu mult mai evoluată, în care artistul, abandonând formele grațioase, împinge spiritualitatea interpretărilor pâna la a deforma și chiar a urâți figurile. - extras din lucrarea Colectia M.S. Regele Carol al II-lea al Romaniei, Palatul Cotroceni, Bucuresti, publicată în Jurnalul.

Tabloul, scos din țară în 1947 de Regele Mihai

În noiembrie 1947, Regele Mihai a scos din țară un lot de 42 tablouri printre care două lucrări de El Greco: Don Bosio și Sf. Sebastian.

Casa de comerț de artă Wildenstein era interesată de colecția Coroanei încă din 1937, când s-a organizat la Paris o expoziție internațională dedicată lui Domenico Theotocopuli, zis El Greco. Expoziția a fost plasată sub patronajul Regelui Carol al II-lea al României, a președintelui Republicii Franceze, a președintelui Camerei Deputaților din Paris și a altor demnitari francezi. Carol al II-lea s-a bucurat de respectiva onoare pentru că cele nouă tablouri trimise atunci de la București la Paris reprezentau cea mai importantă colecție de picturi de El Greco din afara hotarelor Spaniei.

La 26 octombrie 1975, încredința spre vânzare lui Daniel Wildenstein, de la sediul din New York al firmei, două dintre tablourile Coroanei României.

Prețul minim de vânzare era de 1,7 mil dolari, din care casa de licitațîi urma să primească un comision de 10%.

La 2 iulie 1984, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România ceruse Ministerului de Externe să depună o reclamație la Consulatul Statelor Unite ale Americii din București

În 1985, România intentează proces pentru recuperarea tabloului.

Licitația fusese stabilită la un preț de pornire de 7 milioane de dolari

Casa Christie’s New York scosese la licitație tabloul Sf. Sebastian semnat El Greco la prețul cuprins între 7-9 milioane de dolari.

Ca proveniență, casa de licitații menționează că tabloul a aparținut Regelui Mihai al României „cu acordul guvernului român” și că a ajuns în posesia casei de licitații după ce Wildenstein l-a vândut.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui