Românca ucisă la Florenţa va fi înmormântată în Italia, potrivit agenţiei ANSA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românca în vârstă de 26 de ani torturată şi ucisă în oraşul italian Florenţa, al cărui cadavru a fost găsit legat de o barieră, va fi înmormântată în sudul Italiei, după cum a cerut familia acesteia, care beneficiază de asistenţa ambasadei României, relatează agenţia italiană ANSA.

Autorităţile italiene au stabilit că tânăra din România poate fi înmormântată în regiunea Campania, unde locuiesc mama şi sora victimei, potrivit agenţiei ANSA, citată de Mediafax.

Mama româncei a luat legătura cu autorităţile din Florenţa şi urmează să preia sicriul cu corpul neînsufleţit al româncei.

„Vom organiza o ceremonie funebră în Florenţa, iar autorităţile vor suporta cheltuielile”, a declarat joi chestorul-şef al oraşului, Raffaele Micillo, după o întrevedere cu consulul general al României.

„În cursul întâlnirii, am vorbit despre problema ajutării familiei acestei tinere. (...) Din raţiuni umanitare, comunitatea florentină intenţionează să arate solidaritate cu această fată, cu familia ei şi cu întreaga comunitate a imigranţilor români”, a adăugat oficialul italian.

Autopsia a stabilit că Andreea Cristina Zamfir a murit din cauza unei hemoragii interne care a fost provocată de actele de tortură la care a fost supusă. Aceasta a fost găsit sub un pod la periferia oraşului italian Florenţa, cadavrul său fiind legat cu bandă adezivă de o barieră.

Autorităţile italiene suspectează că românca a fost victima unui criminal în serie. Tânăra avea doi copii cu vârste de trei şi respectiv un an, care se aflau în grija bunicilor din partea tatălui la Drobeta Turnu Severin.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”