Român mort într-o închisoare din Germania. În ultima vreme era foarte agresiv şi se automutila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românul se automutila în ultima vreme, spun autorităţile FOTO Arhivă

Autorităţile germane au fost nevoite să îl lege de mâini şi de picioare pentru a nu-şi mai face singur rău. Acesta a murit în urma unei peritonite, conform primelor informaţii. MAE a început deja procedurile pentru a identifica familia tânărului

Un român în vârstă de 21 de ani, Constantin M., a murit în condiţii suspecte într-o închisoare din vestul Germaniei, procuratura din Bielefeld deschizând o anchetă pentru elucidarea cauzelor morţii, scrie publicaţia locală Neue Westfälische.

Constantin M., originar din România, a fost găsit mort, în noaptea de 30 spre 31 august, în celula sa din închisoarea pentru tineri Herford, din landul Renania de Nord-Westfalia, vestul Germaniei. În urma autopsiei s-a stabilit că tânărul a murit din cauza unui şoc septic în urma unei peritonite.

MAE spune că românul nu a scris Consulatului din Bonn

MAE precizează că au fost demarate procedurile de identificare şi informare a familiei cetăţeanului român mort într-o închisoare din Germania, subliniind, totodată, că nu au fost identificate scrisori sau notificări ale defunctului către Consulatul de la Bonn.

Consulatul General al României la Bonn s-a autosesizat în cazul cetăţeanului român decedat într-un penitenciar din Germania şi a solicitat conducerii penitenciarului Herford informaţii concrete, precizează MAE.

Conducerea penitenciarului a informat, vineri, Consulatul asupra faptului că decesul a survenit pe 30 august în incinta închisorii şi "ar fi fost cauzat de un şoc septic, în urma unei peritonite acute". Totodată, conducerea Herford a mai transmis oficiului consular român că autorităţile judiciare au dispus efectuarea autopsiei şi că este în curs o anchetă privind circumstanţele producerii decesului.

"În baza informării oficiale, primite astăzi de Consulatul General al României la Bonn, au fost demarate procedurile de identificare şi informare a familiei cetăţeanului român cu privire la deces, în vederea adoptării deciziilor ce se impun, referitoare la repatrierea trupului neînsufleţit sau înhumarea pe teritoriul german”, se arată în răspuns.

Potrivit MAE, reprezentanţii Consulatului General au solicitat autorităţilor germane să nu fie adoptată nicio măsură cu privire la înhumarea trupului neînsufleţit, având în vedere că nu este cunoscută decizia familiei defunctului.

De asemenea, Ministerul de Externe subliniază că, în urma verificărilor efectuate la nivelul Consulatului General al României la Bonn, "rezultă că, până la acest moment, nu au fost identificate scrisori sau notificări pe care defunctul să le fi adresat oficiului consular român".

Se automutila şi era agresiv cu angajaţii închisorii

Potrivit Neue Westfälische, cazul ridică însă o serie de întrebări. În ultimele luni, "tânărul a înghiţit de mai multe ori diverse obiecte, şi-a turnat în ochi substanţe iritante şi a încercat să se stranguleze. În plus, avea o atitudine extrem de agresivă faţă de angajaţii închisorii", relatează publicaţia citată.

"Ca urmare a acestui comportament, bărbatul a fost izolat, legat de mâini şi de picioare şi plasat într-o celulă de maximă siguranţă", mai notează Neue Westfälische.

Marler Zeitung scrie că tânărul, care avea cunoştinţe minime de limbă germană, a fost examinat de două ori la spitalul Fröndenberg, iar medicii au stabilit că acesta poate suporta condiţiile de detenţie.

Conducerea închisorii a refuzat să facă orice fel de comentarii asupra cazului.

Procuratura din Bielefeld a deschis o anchetă, iar Ministerul de Justiţie din Renania de Nord-Westfalia a fost informat asupra cazului.

Citeşte şi:

Un deţinut de naţionalitate română s-a sinucis în închisoarea Vibo Valentina din Calabria.

Potrivit surselor de la Consulatul Român, numele românului este Stelian Calancia Neculescu, născut pe 10 august 1982 iar decesul a avut loc în cursul zile de 9 iulie.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert