Robert Negoiţă, după ce a fost pus sub acuzare de DNA: Nu am acţionat în afara legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, respinge acuzaţiile DNA de abuz în serviciu în legătură cu prelungirea contractului de salubritate pentru Sectorul 3, menţionând că nu a acţionat "în afara legii".

"Este absolut normal şi de datoria procurorilor să deruleze investigaţii şi verificări acolo unde există diferite suspiciuni sau nelămuriri referitoare la activitatea din instituţiile din ţară.

Vreau să asigur, atât organele de anchetă, cât şi pe cetăţenii sectorului 3, care sunt şi beneficiarii serviciilor oferite de Primăria Sectorului 3, de întreaga mea deschidere şi colaborare.

Concret, în momentul de faţă, acuzaţia care se aduce este că a fost prelungit contractul de salubritate ce era în vigoare din anul 1999, dosarul făcând referire la intervalul 2000-2018.

Vom demonstra, conform procedurilor legale, că nu am acţionat în afara legii sau în vreun mod care să prejudicieze interesele şi nevoile comunităţii sectorului nostru.

Trebuie să avem încredere în actul de justiţie din România şi în faptul că, la final, toate aceste detalii vor fi clarificate şi se va concluziona, fără tăgadă, că am procedat corect, cu respectarea procedurilor legale şi în interesul comunităţii", a transmis Robert Negoiţă, printr-o postare pe Facebook.

Acuzaţiile DNA

Primarul Sectorului 3 este acuzat de abuz în serviciu şi instigare la această infracţiune. Alături de edil sunt cercetate şi alte persoane din conducerea primariei. Infracţiunile au legătură cu prelungirea ilegală a contractului de salubritate pentru Sectorul 3, prejudiciul fiind estimat la 578.446.818 lei.

„Faptele reţinute ar fi constatate în contextul în care, în perioada anilor 2000-2018, în Sectorul 3 din municipiul Bucureşti, s-au încheiat 54 acte adiţionale la un contract de salubrizare cu S.C. ROSAL GRUP S.A., prin care, fie s-a prelungit contractul, fie s-a mărit valoarea acestuia.

La nivelul Sectorului 3 nu s-ar fi respectat prevederile noii legislaţii aplicabile actelor adiţionale începând cu anul 2001 şi până la finalizarea derulării contractului (Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice; O.G. 71 din 29 august 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local; Legea 101 din 25 aprilie 2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor; O.U.G. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii).

Cu alte cuvinte, în contextul menţionat, în loc să fie organizate licitaţii publice, contractul de salubritate încheiat în anul 1999 a fost prelungit succesiv cu S.C. ROSAL GRUP S.A. (operator nelicenţiat din anul 2013 pentru Sectorul 3), prin acte adiţionale care au determinat inclusiv creşterea tarifelor de salubrizare", transmite DNA.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț