Reţinuţi pentru „alba-neagra” în staţiunea Mamaia. Ce pedeapsă riscă cei care încearcă să păcălească turiştii în acest fel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Captura video

Doi bărbaţi, unul din Galaţi şi altul din Dâmboviţa, au fost reţinuţi de poliţiştii constănţeni după ce au practicat „alba-neagra” în staţiunea Mamaia. Cei doi sunt cercetaţi pentru infracţiunea de „organizare de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influenţate prin dixteritatea mânuitorului”. Legea prevede o pedeapsă de 1 la 5 ani pentru cei care păcălesc turiştii cu astfel de jocuri de noroc

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, sâmbătă seara, poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că doi bărbaţi ar practica jocuri clandestine de noroc de tip „alba-neagra”, pe pasarela din zona Perla din staţiunea Mamaia.

„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au surprins în flagrant delict două persoane, în timp ce organizau jocuri clandestine. Aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei, stabilindu-se că este vorba despre doi bărbaţi, de 46, respectiv 56 de ani, din judeţul Galaţi, respectiv Dâmboviţa”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de organizare de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influenţate prin dixteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obţinerii unor venituri, în formă continuată.

De asemenea, tot sâmbătă seara, poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au depistat, în flagrant delict, un alt bărbat, de 59 de ani, din judeţul Prahova, în timp ce organiza jocuri clandestine de noroc, pe promenadă, în spatele unui restaurant din staţiunea Mamaia. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Mai multe pentru tine:
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul