Restaurant chinezesc închis de Protecția Consumatorului Galați: mizerie și produse stricate VIDEO

0
Publicat:

Un restaurant chinezesc din Galați a fost închis temporar și amendat cu 10.000 de lei de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Galați. Printre neregulile găsite sunt spaţii frigorifice neigienizate, cu rugină, produse care nu aveau menţionată data limită de consum.

Mâncare expirată și depozitată în condiții improprii FOTO: Protecția Consumatorului Galați

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Galați a transmis miercuri, 4 ianuarie, printr-un comunicat de presă, că în urma unor sesizări primite de la doi consumatori, comisarii instituţiei au verificat restaurantul chinezesc, administrat SC Chuang YE SRL. 

„Abaterile constatate în timpul controalelor, au fost: folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare total lipsite de igienă: spaţii de lucru, paviment şi frigidere neigienizate, rafturi cu zone ruginite; utilizarea unor materii prime cu modificări organoleptice sau fără elemente de identificare şi caracterizare şi fără data limită de consum precizate pe etichetă; folosirea unor produse semipreparate fără indicarea datei de preparare; existența unor grupuri sanitare insuficient igienizate, cu chiuvete nefuncţionale”, a transmis Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Galați.

Mizerie în restaurantul chinezesc din Galați FOTO: Protecția Consumatorului

Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Galaţi au aplicat două amenzi contravenționale, în valoare de 10.000 lei; oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea aspectelor constatate, precum și oprirea definitivă de la utilizarea în prepararea hranei a produselor alimentare neconforme.

Localuri cunoscute din Galați, închise de OPC

Patru restaurante din Galați au fost închise temporar, în luna octombrie, de inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor, fiind găsite alimente expirate, mucegăite și mizerie. 

Reprezentanții Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Galați au mers în control în luna septembrie 2022,  în cadrul unei acțiuni tematice pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în unităţile de alimentaţie publică.

Au fost verificați 12 operatori economici din județ, iar cele mai grave nereguli găsite au fost „folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare total necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar (agregate frigorifice pline de gheaţă, neigienizate, cu rugină, strat de mucegai, impurităţi, praf); pavimente, pereţi şi tavan neigienizate; utilizarea unor materii prime cu data limită de consum depășită sau fără elemente de identificare şi caracterizare şi fără menționarea datei limită de consum”.

Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Galaţi au aplicat următoarele sancțiuni: 13 amenzi contravenționale, în valoare de 86.000 lei, 20 avertismente, oprirea definitivă a unor materii prime în valoare de peste 2.000 lei, precum și oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea aspectelor constatate pentru patru operatori economici. 

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Cutremur la Dinamo. Un nou nume a plecat din club: „Decât să mă cert cu Nicolescu, mai bine fiecare pe drumul lui!”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Rectorul SNSPA avertizează că „luna de miere s-a încheiat” pentru puterea de la București: „Este cazul să ne punem centurile de siguranță. Nu vor fi zile ușoare”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Adevărul despre „amantlâcul” Dianei Bart cu actorul Daniel Nuță! „Sunt divorțată de mai bine de jumătate de an!”