Reglare de conturi în Germania: un român a dat foc unui apartament ca să omoare alţi cinci conaţionali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii din Germania FOTO Freiwillige Feuerwehr Aßling

O tentativă de crimă s-a petrecut într-un oraş din Germania de către un român care a dat foc unui apartament vrând să ucidă cinci conaţionali.

Cinci români au fost victimele unui incendiu devastator în locuinţa pe care o ocupau, în Germania, şi poliţia a descoperit că e vorba despre o tentativă de crimă, un alt român fiind cel care a dat foc apartamentului, scrie cotidianul Oberbayerisches Volksblatt.

Una dintre victime e rănită grav, iar celelalte patru sunt uşor rănite, în vreme ce poliţia a anunţat că daunele materiale sunt importante,

Incendiul a izbucnit violent într-o clădire de apartamente din centrul oraşului Tuntenhausen (districtul Rosenheim) în noaptea de sâmbătă până duminică, pompierii fiind alertaţi în jurul orei 2.00

Clădirea în care a avut loc incendiul e locuită în principal de migranţi români şi investigaţiile poliţiei au decurs greoi, fiind nevoie de un interpret pentru primele interogatorii. 

Anchetatorii au aflat că un român de 40 de ani a dat foc intenţionat apartamentului în care dormeau cei cinci conaţionali de-ai lui. Imediat după incendiu acesta a fugit, dar a fost arestat, fără să opună rezistenţă, duminică dimineaţa în gara Ostermünchen. 

A fost închis provizoriu la comisariatul de poliţie 1 din Rosenheim şi e acuzat de tentativă de crimă şi incendiere gravă. Luni de dimineaţă, un judecător a dispus arestarea sa preventivă şi transferul într-o închisoare.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie