„Regele manelelor“ avea o cârtiţă la Crimă Organizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii îi aduc acuzaţii grave unui comisar-şef de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate: i-ar fi ţinut la curent pe membrii grupării de tâlhari coordonate de Paul Iova despre acţiunile Poliţiei.

Comisarul-şef de poliţie Vasile Militaru din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Compartimentul finanţării terorismului şi spălării banilor a fost reţinut ieri de procurorii DIICOT, în dosarul în care este cercetat Paul Iova, alias Ion Petrişor, mai cunoscut sub porecla de „Regele manelelor“. Acuzaţiile: favorizarea făptuitorului.

Concret, Militaru a fost interceptat în iunie 2017 atunci când discuta cu Dumitru Oane Bogdan, zis „Bodi”, unul dintre locotenenţii „Regelui manelelor”, potrivit procurorilor DIICOT. Anchetatorii îl monitorizau pe interlop pentru că îl suspectau că ar fi participat la jefuirea unor contrabandişti de ţigări. Aşa au constatat că acesta discuta regulat cu comisarul-şef. „Bodi” este fugit din ţară, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare în lipsă, iar  „Regele manelelor” este arestat din iunie 2017.

În discuţiile pe care le avea cu poliţistul antimafia „Bodi” povestea fără menajamente despre loviturile pe care le dădea şi cum îi jefuia pe contrabandişti. La aceste acţiuni participa alături de Paul Iova. „Am fost azi-noapte plecat. Azi-noapte am plecat să iau de la Pinochio a lui Văncică 7 baxuri de ţigări!... Am dus la un apartament pe Baia Mare şi în blocul ăla are cameră. E la perfecţie acolo, o dată, şi a dat 500 de mii de euro lui unu care plecă cu banii în ţară... auzi bine: 500 de mii! / Trebuie să mergi să ieicamerele de acolo, că are camere în bloc, că cară cumnată-su...cară cumnată-su Nee...cară el ţigările. Şi se vede...eeee.../ Nu, tata, trebuie să facă o maradona ... ăăă...nu maradona, cum îi zice când...? Şmenu’, să facă şmenu / Şmenu’. Tre’ să fure un diamant de la nişte şeici de vreo...100 de ...d-alea de...”, erau mesajele transmise de „Bodi”. Poliţistul era prudent în discuţiile telefonice. „Fii atent ce-o să te rog eu pe tine: toate mesajele alea care le-ai trimis către mine, le ştergi imediat / E spre binele tău. Să nu îţi verifice telefoanele! / Bine! Dar te rog eu, te apuci şi le ştergi pe toate acuma!”, repeta insistent poliţistul. „Acuma tată, acuma le şterg!”, replica ascultător „Bodi”.

„Tu să stai acolo, să stai liniştit“

Pe 27 iunie 2017, procurorii DIICOT au ridicat mai mulţi membri ai grupării „Maneliştilor”, acuzaţi de tâlhărie, şantaj, furt calificat, înşelăciune, mărturie mincinoasă şi contrabanda cu ţigări. În momentul descidenderilor din vară, „Bodi” era în Grecia. Într-o convorbire din 29 iunie 2017, poliţistul îl sfătuieşte pe interlop, în mod voalat, să nu revină în ţară, până la momentul în care va afla, cu exactitate, stadiul anchetei. Întreaga conversaţie are  loc sub aparenţa relaţiei „poliţist-sursă”, deşi subiectul acesteia excedează oricărei colaborări în cadrul legal, rolurile fiind adesea inversate. Practic, poliţistul îi furnizează informaţii şi sfaturi lui „Bodi”. „Da? Pentru că ştii ce-au făcut? Băi, ascultă-mă puţin. Au intrat ăia şi ne-au dat peste cap nouă toată treaba”, spune Militaru. „Tată, nu mă mai interesează, mulţumesc lui Dumnezeu că sunt aicea, că-mi câştig pâinea cinstit, nu mă mai interesează”, explica interlopul. „Asta e, tu să stai acolo, să stai liniştit....”, era sfatul poliţistului.

„Ai ieşit la fix“

În aceeaşi zi, poliţistul revine cu un telefon: „Ia zi, te-a căutat ăştia?”. „Poliţia? Nu. Nu m-a căutat încă”, a răspuns „Bodi”. „Eh, nu-i nicio… dacă… când o fi să te citeze cineva, mă suni şi … oricum, dacă e să te citeze, tre să te duci”, „Stai liniştit! Băi, stai să vedem pă ce eşti acolo, da? Să vedem care-i situaţia cu tine. Că tu ai ieşit la fix. Da?”, erau sfaturile lui Militaru. 

Interlopul era înspăimântat că o să fie prins. „Stau aicea să-mi iau 600 de euro pe lună şi io şi nevasta, 1.200 euro, lucrăm 4-5 ore pe zi la mătuşă-mea şi mulţumesc şui Dumnezeu sunt, nu bine, foarte bine”, spunea „Bodi”. „Aveţi mâncărică, aveţi unde să dormiţi, aveţi ce să faceţi…”, îi dădea siguranţă poliţistul.

Din verificările efectuate de DIICOT la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a rezultat că Militaru interoga periodic baza de date în cazul lui „Bodi”, motivul oficial al interogării fiind indicat drept „dosar penal”, asta deşi la BCCO nu erau înregistrate dosare cu interlopul. Pe 30 august, în sistem a fost introdus mandatul de arestare emis în lipsă pe numele lui Bogdan Dumitru Oane, care figura ca „persoană urmărită”. Vasile Militaru a declarat în faţa procurorilor DIICOT că este nevinovat ş a negat că l-ar fi sfătuit pe interlop să stea ascuns în Grecia. 

Mai multe pentru tine:
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați