Reacția rectorului SNSPA după ce Călin Georgescu a fost ridicat de Poliție: „Statul Român funcționează!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a declarat într-o postare că, dacă alegerile din noiembrie nu ar fi fost anulate prin hotărârea CCR, „riscam să avem în fruntea țării un infractor”.

Remus Pricopie/FOTO: SNSPA

„Statul Român funcționează! 

Dacă nu ar fi funcționat, iar alegerile din noiembrie nu ar fi fost anulate, prin hotărârea CCR din 6 decembrie 2024, riscam să avem în fruntea țării un infractor, asociat cu mafia de tip KGB. Trebuie să avem răbdare și să lăsăm instituțiile să-și facă treaba. Democrația românească are anticorpii necesari pentru a respinge asaltul extremiștilor”, a declarat Remus Pricopie.

Miercuri, 26 februarie, Călin Georgescu a fost oprit în trafic și ridicat cu mandat de Poliție, iar momentan se află la Parchetul General.

Acesta a fost ridicat după ce, anterior, au avut loc zeci de percheziții în casele apropiaților lui Potra în mai multe judeţe, vizând acţiuni împotriva ordinii constituţionale, instigare publică, iniţierea unei organizaţii cu caracter fascist, fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale.

Procurorii au găsit arme, muniție de asalt și peste un milion de dolari ascunși într-un seif.

De asemenea, percheziții au fost efectuate și la domiciliul lui Marin Burcea, garda de corp a lui Călin Georgescu, supranumit și „Lunetistul”. Vizată de anchetă ar fi și partenera acestuia de afaceri, admiratoare a regimului de la Kremlin. 

Călin Georgescu a reacționat, miercuri, la acțiunea declanșată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). 

„Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase! Azi, la ora 6 dimineața, au descins din nou în zeci de locații peste familii, trezind copii din somn. Caută să inventeze dovezi pentru a justifica furtul alegerilor și pentru a face orice în demersul de a bloca o nouă candidatură a mea la prezidențiale. Caută de trei luni fără succes. Eu, în numele votanților mei, dar și a celor care deși au alte opțiuni politice vor o Românie democratică și liberă - mă lupt cu acest sistem securistic care ne vrea în sclavie. Trăim în comunism, nu este nimic liber și legal în tot ce se întâmplă. Nu cedez, mă bazez pe sprijinul vostru, al tuturor și vă aștept sâmbătă, în Piața Victoriei”, a transmis Călin Georgescu pe Facebook.  

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”