Reacţia ministrului Justiţiei după refuzul preşedintelui Iohannis de revocare din funcţie a şefei DNA. Ce-i răspunde Augustin Zegrean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reacţiile privind anunţul preşedintelui Klaus Iohannis, care nu o va revoca din funcţie pe procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu au întârziat să apară. În timp ce ministrul Justiţiei spune că sesizează CCR despre refuzul preşedintelui, Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR, îi atrage atenţia că greşeşte.

O primă reacţie la hotărârea luată de preşedintele Klaus Iohannis a venit chiar de la ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a scris pe pagina sa de Facebook că va sesiza Curtea Constituţională cu privire la refuzul preşedintelui de a o revoca din funcţie pe procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi. 

„În condiţiile în care Preşedintele României nu are abilitarea legală şi nici competenţele funcţionale de evaluare a activităţii profesionale şi manageriale desfăşurate de procurorul şef al DNA, în condiţiile în care argumentele care au stat la baza declanşării procedurii de revocare au devenit mai actuale şi mai consistente, văzând legislaţia aplicabilă în acest domeniu, valorificând jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, vom sesiza Curtea Constituţională cu privire la refuzul Preşedintelui de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA”, a scris Toader pe Facebook

După aproximativ două ore de la postarea acestui mesaj, ministrul Justiţiei a revenit cu o precizare: „Pentru cine crede ca stie cartea constitutionalismului: «Vom sesiza CCR» nu este echivalent cu «voi sesiza CCR»!“

Zegrean: Ce să atace ministrul Justiţiei la CCR? Un refuz?

Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, susţine însă că ministrul Justiţiei nu poate sesiza Curtea Constituţională în cazul refuzului de revocare a Laurei Codruţa Kovesi.

„În general preşedintele nu este obligat să dea curs solicitărilor venite din partea unor miniştri. Este la fel ca la remaniere, poate respinge prima propunere. Este decizia sa şi trebuie respectată ca atare

CCR nu discută o luare de poziţie. CCR trebuie să fie sesizat, ministrul Justiţiei poate să sesiseze numai Guvernul. Dacă Guvernul va ajunge la concluzia că e un confict, atunci poate sesiza CCR iar CCR va fi obligată să se pronunţe”, a declarat Augustin Zegrean. 

Referitor la anunţul ministrului Justiţiei potrivit căruia va fi sesizată Curtea Constituţională, fostul şef şi coleg al lui Tudorel Toader la CCR a comentat că "ministrul Justiţíei nu poate cere acest lucru, ci doar guvernul o poate face, dar şi aşa este destul de neclar ce să sesizezi la CCR, de vreme ce nu există o rezoluţie".

"Ce să ataci, un refuz?", a comentat Zegrean.

„Dacă se va ajunge la concluzia că trebuie să sesizeze Curtea că e conflict atunci ministrul Justiţiei va şti cum să facă o sesizare”, a precizat Zegrean. „Curtea a stabilit deja ce înseamnă conflict juridic de natură constituţională, Curtea spune când o autoritate refuză să-şi îndeplinească atribuţiile pe care o are”, a explicat fostul judecător CCR.

„Eu cred că nu va fi sesizată Curtea Constituţională. Eu cred că Executivul nu va susţine o astfel de sesizare şi că povestea cu revocarea s-a încheiat în această seară”, a completat Zegrean.

Reacţiile politicienilor de la putere şi din opoziţie la decizia preşedintelui

„Eu cred că acel raport a fost foarte bine pus la punct”, a spus Daniel Breaz, senator PSD, la Digi24. „Probabil ministrul Tudorel Toader va motiva foarte bine această decizie pe care a luat-o privind sesizarea Curţii Constituţionale”, a punctat Breaz. 

Potrivit preşedintelui USR, Dan Barna, argumentele preşedintelui Klaus Iohannis de a nu o revoca pe procurorul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, sunt „clare şi fireşti”. „E o decizie de bun simţ politic”, a explicat Barna, potrivit sursei citate. „Nu avea de ce să semneze ca notarul”, a completat parlamentarul. 

„Nu este o surpriză reacţia preşedintelui Klaus Iohannis de astăzi, ar fi fost o surpriză dacă decizia ar fi fost alta. Este o bătălie cu miză exclusiv politică”, a declarat senatorul PNL Alina Gorghiu.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, după anunţul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader referitor la sesizarea Curţii Constituţionale că „este o glumă pentru studenţii de anul I la Drept”. 

„Prostia că o să mergem la CCR este o glumă pentru studenţii anul I de drept. Legea scrie clar, preşedintele numeşte, preşedintele revocă. Este o dispoziţie imperativă. Preşedintele nu dă nicio decizie. Ce atacă ei la CCR?”, explicat fostul preşedintele, potrivit Mediafax. Sursa citată mai arată că, în opinia lui Băsescu, Iohannis a făcut o greşeală tehnică foarte mare atunci când a zis că va da presei documentul în care prezintă argumentele deciziei sale. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică