Reacţia MApN, după ce Rusia a afirmat că Ucraina primeşte arme prin România: O denaturare grosolană a realităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

MApN a reacţionat după ce forţele armate ruse au declarat că livrări de arme şi de muniţie sunt efectuate prin România către Ucraina. Pe scurt, MApN susţine că avem de-a face cu alegaţii care reprezintă o denaturare grosolană a realităţii.

"Cu privire la afirmaţiile care circulă în mediul online, atribuite generalului-colonel Mihail Mizinţev, şeful Centrului Naţional pentru Managementul Apărării din cadrul Statului Major General al forţelor armate ruse, potrivit căruia, căile feroviare, rutiere şi fluviale (pe Dunăre) dintre România şi Ucraina ar fi uzitate pentru exportul de cereale ucrainene prin România, şi încărcarea mijloacelor de transport respective, la revenirea în Ucraina, cu armament şi muniţii de provenienţă străină, precizăm că aceste alegaţii reprezintă o denaturare grosolană a realităţii. 

România desfăşoară acţiuni concrete de sprijin pentru ţara vecină, în special prin hub-ul logistic umanitar de la Suceava, folosit în mod eficient de mai multe state, dar şi prin sprijinul concret acordat refugiaţilor ucraineni care tranzitează ţara noastră sau aleg să rămână aici. 

În ceea ce priveşte sprijinul economic acordat Ucrainei, inclusiv prin deschiderea unor căi care să permită reluarea exporturilor de cereale, România va continua acţiunile concrete de solidaritate, inclusiv prin asigurarea continuităţii lanţului de aprovizionare cu produse agricole.

Orice speculaţii privind utilizarea acestor transporturi comerciale ca acoperire pentru alte acţiuni de natură militară fac parte din arsenalul de propagandă şi manipulare a realităţii activat în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina.

România condamnă în termenii cei mai fermi agresiunea nejustificată, brutală şi profund ilegală  Rusiei  asupra Ucrainei şi susţine, alături de comunitatea internaţională, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în graniţele sale recunoscute internaţional", au transmis surse militare pentru "Adevărul". 

Reamintim că Ministerul rus al Apărării a transmis, sâmbătă, printr-un mesaj publicat pe Telegram, că Ucraina exportă masiv cereale de-a lungul Dunării, iar ”pe drumul de întoarcere, în schimbul produselor agricole” sunt aduse în Ucraina ”arme şi muniţii străine”. 

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete